The Horizon Is My Home

0 Flares 0 Flares ×

După aproape o săptămână de stat prin Madrid, revenind acasă, mă simt ca şi cum încerc să reintru în pielea pe care mi-am lasat-o în Bucureşti înainte de-a pleca.

Am aterizat marţi după-amiază (dintr-un Madrid subtropical într-un Bucureşti ploios şi rece), am dormit destul, dar încă mă simt obosit şi bezmetic. Ultimele zile în Madrid au fost cele mai epuizante.
Am mers pe jos cât n-am mers într-o viaţă, iar nesiguranţa confirmării zborului, mutarea de la Campus (la corturi) la hostel (8 într-o cameră) care – vina procedurilor  – a durat patru ore, lipsa unei conexiuni la internet, banii care mi se tot terminau, toate acestea m-au enervat, obosit şi amuzat (nu neapărat în această ordine).

Am ratat nişte obligaţii înapoi în Bucureşti (două interviuri şi o conferinţă), iar mailurile cu parfum de profesional s-au adunat indiferent de întârzierea mea madrilenă, însă timpul petrecut acolo (alături de prieteni şi oameni faini) a meritat fiecare clipă.

N-am apucat să văd Prado şi Retiro – voi povesti în zilele ce urmează cum şi de ce, dar am bifat Reina Sofia și Atocha.
N-am făcut “turism bun” cum ne urase o compatrioată din Madrid, însă cu siguranță am trăit o aventură facilitată (transport, cazare și masă) de Campus Party Eu.

Dacă la întoarcere – cuprins de nerăbdarea sosirii în țară – Andrei glumea cu Mi-e dor să fiu tratat cu scârbă și scuipat, mie mi-e dor deja să reîntâlnesc naturalețea cu care o chelneriță ne lua comanda cu Dime chicos și familiaritatea caldă a lui Ola cariño!

Revin în curând cu povești și amintiri, iar până atunci vezi toate pozele.

0 Flares Twitter 0 Facebook 0 0 Flares ×

4 thoughts on “The Horizon Is My Home

  1. Lamia

    foarte frumos…si calitatea fotografiilor e de apreciat. Cred ca te lansezi si pe directia asta, cu brio as zice…Bine ai revenit, si “scriere buna”!

    Reply
  2. Pingback: Recomandări de lectură | Adrian Ciubotaru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *