La rugămintea lui Octavian, am acceptat provocarea de a scrie un articol pentru gaypride.ro. Ce-a ieşit, puteţi citi aici.
Adrian Ciubotaru
La rugămintea lui Octavian, am acceptat provocarea de a scrie un articol pentru gaypride.ro. Ce-a ieşit, puteţi citi aici.
interesant, dar mai trebuia “sapat”. fain!
Eu in primul si primul rand ii multumesc lui Adrian ca a acceptat sa scrie acest post si ca in plus ne-a pus la dispozitie intregul arsenal de cititori ai blogului sau punand si acest teaser pe site.
Sunt oarecum dezamagit de reactiile celor care au comentat sau au facut trackback la post. Nu spun ca nu ma asteptam la asta – intr-o forma sau alta se intampla foarte frecvent ca seismograful asteptarilor sa fie pregatit sa faca fata genului asta de calamitati. Ideea care dupa parerea mea a motivat textul lui Adrian a fost ca toleranta trebuie sa aiba un substrat, si ca atunci cand respectam regula jocului si nu lezam aspectele personale din viata nimanui si transformam totul intr-o infruntare intre orizonturi, da, homosexualitatea este un univers cultural. Sau ca sa citez dintr-un prieten, ‘exista homosexuali care doar se culca cu alti homosexuali, dar exista si homosexuali care au invatat sa traiasca fiind homosexuali’. Pe mine m-a induiosat, sincer, si mi s-a parut o mare dovada de maturitate diplomatica si scriitoriceasca faptul ca Adrian nu a facut nicio aluzie la continutul homosexualitatii, oricare ar fi el, ci s-a bazat pe imaginea alteritatii, cum o numeste el. Si ca a gasit frecventele care ne fac sa vibram, si a calculat niste inteligente emotionale atunci cand a luat cuvantul.
Imi inchipui in acelasi timp ca textul lui nu poate fi pe placul oricui. Ca exista inclusiv persoane gay care nu pot fi de acord, poate tocmai pentru ca nu se fac ‘vinovate’ de genul de deschidere pe care il promoveaza Adrian. Imi inchipui si ca textul pare pentru altii, caci s-au ridicat obiectii in acest sens, prea scurt: ma tem ca genul asta de comentariu vine tocmai din partea persoanelor care nu ar fi petrecut timp citindu-l daca depasea limitele de text actuale.
In concluzie, sunt convins ca textul acesta, pe care mi l-am printat si postat pe pinboard deasupra biroului, este un text bun, deschis, sincer, nepartinitor, nu ia partea nimanui si nu face nicio forma de prozelitism. Este o opinie personala, frumos construita si frumos exprimata. Adrian mi-a dovedit inca o data ca scrie bine, si asta pentru ca gandeste bine. Multumesc, Adrian!
Poza nu trebuia sa o inserezi in articol!
Si mie mi-a placut articolul. O mica observatie referitoare la termeni: doi din ei sint binecunoscute surse de confuzii.
Mai intii “a deveni (homosexual)”: Homosexual nu devii, ci esti (sau nu). Aici “devenirea” inseamna a-ti accepta identitatea (si respectiv alteritatea) si de a-ti face, cum se spune mai jos, managementul social si emotional. Pe de o parte, la o eventuala cizelare a articolului, nu as schimba neaparat cuvintul, ci mai degraba as vorbi de “a deveni (om/adult)” in aceeasi fraza; paralela ar fi binevenita. Pe de alta parte, alaturarea cu metrosexualii si emo (alte subculturi) conduce la aceeasi idee (gresita), cum ca orientarea sexuala ar fi la alegerea individului, eventual chiar o moda. (In aceeasi ordine de idei, la cuvintul “normal” din final as inlocui scrisul cursiv cu ghilimele, care sint mai explicite, daca am inteles bine intentia.)
Apoi, termenul “cultura” este o sursa arhicunoscuta de confuzii. Asa cum inteleg eu textul, aici nu este vorba de cultura in sens de educatie artistica si umanista, ci in sens de traditie. Comasarea celor doua sensuri ar trimite la stereotipul dupa care homosexualii ar avea inclinatii artistice mai puternice decit ceilalti. Habar n-am cit este de adevarat; intrebarea este daca a fost o semnificatie dorita de autor. Cultura ca traditie mi se pare mie ca este semnificatia care confera originalitate si profunzime observatiei — si aici este miezul articolului.
Cit despre “sapatul” suplimentar (eu am folosit cuvintul “cizelare”), cred ca el ar fi binevenit daca articolul ar fi publicat clasic; poza mi-a placut si ea pentru privirea care pare sa mearga dincolo de aparente.
In sfirsit, un articol despre homosexualitate in care nu este vorba de sex! Multumesc.
Mi se pare lăudabilă încercarea dvs., d-le Adrian Ciubotaru, de a gîndi posibilitatea comunicării cu ”bărbaţii homosexuali”. Totuşi, întrebările pe care le puneţi în articol – ”Ce frecvente comune putem gasi cu homosexualul de la etajul 2 …?”, ”cum ne gestionam relatia cu alteritatile culturale din jurul nostru?” – nu mi se par bine formulate.
Mai precis, mi se pare că sînt formulate stîngaci şi periculos, fiindcă sînt bazate pe presupoziţia că ”bărbaţii homosexuali” ar aparţine unui ”univers cultural” fundamental diferit. Aşa cum îi folosiţi dvs., termenii (tociţi) din domeniul studiilor culturale (cultură, alteritate, Celălalt, etc.) acreditează două idei pernicioase : (1) minorităţile culturale sînt purtătoarele unor diferenţe ireductibile, de unde dificultăţile de comunicare cu alte minorităţi-majorităţi; (2) membrii unui grup cultural, în general, sînt deteminaţi de ”cultura” (valori, norme etc.) grupului respectiv, ca şi cum ar fi doar nişte simpli actori care acţionează conform unor scripturi culturale. Les bons vieux clichés culturalistes.
O asemenea înţelegere a culturii – esenţialistă, statică, deterministă – e periculoasă pentru că subestimează capacitatea indivizilor de a-şi apropria liber valorile grupului (prin adaptare, transformare, distanţă critică etc.). La fel cum un român îşi poate afirma distanţa faţă de valorile culturale naţionale (e la modă), ne putem uşor închipui un ”bărbat homosexual” refuzînd înregimentarea în ”universul cultural gay”, adică afirmîndu-şi individualitatea. Cînd ajunge în discursul politic (de exemplu în formularea politicilor publice), această variantă rudimentară a culturalismului devine periculoasă pentru că poate contribui la accentuarea ghetoizării sociale.
N-am înţeles din text de ce vremurile de acum ne cer o mai mare abilitate în analiza emoţiilor. Dar nu cred că pe baza unui eşantion de maxim cinci persoane puteţi presupune că ”bărbaţii homosexuali îşi gestionează mai bine lumea emoţiilor proprii”, spre deosebire de bărbaţii ”normali”. Mi se pare că ne întîlnim din nou cu una din acele opoziţii-clişeu : ”bărbaţii homosexuali” subtili, fini etc. (atribute ”feminine”) etc. vs. heterosexualii rudimentari, fruşti (atribute ”masculine”).
Prin străinătate, eram cîteodată întrebat în pauza de masă dacă am la pachet o mîncare tradiţională românească sau est-europeană. Aveam uneori spaghetti, alteori couscous, alteori sendviciuri cu salam victoria de la bacania rusului, alteori nachos şi mi-aş fi luat la pachet şi sushi dacă aş fi ştiut să fac. Dacă aparţinem unui grup etnic sau cultural nu înseamnă că purtăm tot timpul cu noi toate datinile, obiceiurile şi veşmintele tradiţionale (de cîte ori aţi văzut pe stradă oameni îmbrăcaţi ca la Tezaur folcloric?). Le alegem pe cele care ne convin, le adaptăm la gusturile noastre, în funcţie de alte valori şi obiceiuri, le modificăm, iar pe altele le respingem. Fiindcă sîntem în primul rînd indivizi şi-abia în al doilea rînd membrii unor grupuri sociale. Şi tocmai de aceea putem să comunicăm, indiferent din ce ”univers cultural” am veni.
Ceea ce ne împiedică să comunicăm sînt prejudecăţile. Şi e trist cînd ele se amestecă uneori chiar în discursurile tolerante despre ”celălalt”.
(P.S. Dacă limbajul managerial e şi-aşa omniprezent în viaţa de zi cu zi, de ce să-l folosim şi cînd vorbim de chestiunile spiritului – ”gestionarea relaţiei cu alterităţile culturale”, ”gestiunea emoţiilor”)? : )
Nu exista ” a deveni homosexual”
Homosexualul nu este diferit, asa vrea lumea sa para, aia “normali”, toti sunt la fel.
🙂
mvs, poza au inserat-o editorii, însă nu cred că stârneşte confuzii
Pinocchio, mulţumesc de comentariu, am răspuns pe gaypride.ro
Alexandru, n-am dorit să înţeleg homosexualitatea ca o diferenţă ireductibilă şi nici ca o predestinare culturală (deşi conştientizez aceste riscuri, de multe ori sunt ispitit să cad în capcana lor), ci doar am dorit să precizez că încercarea de dialog necesită oareşicare provocări.
Abilitatea în analiza emoţiilor este mai urgentă în vremurile în care persoana de lângă noi înseamnă doar text, voce şi (uneori) o poză, un chip static.
Înţeleh că putem comunica indiferent din orice univers cultural am veni, însă există atâtea realităţi triste (războaie, segregări etc.) care-mi atrag atenţia că nu există limită în dorinţa de a-l înţelege plenar pe Celălalt de lângă noi, indiferent dacă această vecinătate este geografică, virtuală sau de alt fel.
Îmi asum critica limbajului managerial, probabil este doar o încercare inconştientă de a-mi cenzura poezia din mine:)
YODA, am răspuns pe gaypride.ro de ce am folosit “a deveni” în locul lui “a fi”.
Adrian, mai pot sa iti multumesc inca o data? 🙂
joacadeamine, te rog, nu:)
@Adrian Ciubotaru:
Cind spuneti ca homosexualitatea este un univers cultural, eu inteleg ca ceea ce ii deosebeste pe homosexuali de heterosexuali nu sint numai preferintele sexuale, ci si diferente “culturale”.
O provocare: Care ar fi aceste diferente culturale? Care sint atributele “universului cultural gay”? Haideti sa discutam “concret”, in loc sa ne limitam la invocarea unor termeni antropologici (cum faceti dvs.) sau la critica lor (cum fac eu). Veti vedea ca e destul de dificil de dat o definitie pozitiva a culturii gay.
Eu am o interpretare mult mai simpla si mai terre-a-terre, excluzind culturalismul pur et dur. Intre homosexuali si heterosexuali diferenta e doar in planul sexualitatii. In rest, participam cu totii la MAI MULTE “universuri culturale” (eu as spune medii) IN ACELASI TIMP, iar ansamblul de valori si norme dupa care ne ghidam e un bricolaj din toate aceste medii.
Regards : )
Alexandru, nu imi dau seama prea bine cit provocati si cit exagerati.
S-a specificat undeva in cursul discutiei ca este vorba de subcultura si nu de cultura. Apoi, granitele dintre subculturi exista, sint clare pentru toti cei implicati si limiteaza comunicarea. In contextul subculturilor (sau comunitatilor cognitive, ceea ce este cam acelasi lucru pina la urma) exista si identitati de ne-participare, unul din cei care au scris despre ele este Etienne Wenger.
Cliseele (aici: homo vs. hetero) mijlocesc de regula intre, pe de o parte, cunoasterea insuficienta a unui grup de persoane si, pe de alta parte, membrii mai vizibili ai grupului. In cazul comunitatii gay (si nu numai), membrii cei mai vizibili sint cei aflati intr-un fel de adolescenta, in care identitatea lor nu este formata pina la capat; ea este definita, dar inca nu perfect integrata, iar adolescentul simte nevoia sa o arate, adesea in mod provocant. Dintr-o astfel de perspectiva, homosexualii vor fi intotdeauna efeminati (si completati ad libitum cu restul stereotipelor) si romanii mincatori de sarmale (care, intre noi fie vorba, sint initial turcesti). Esantionul este coerent, dar gresit ales.
Cultura gay se defineste prin elemente tipice, deloc greu de gasit pentru ca sint obligatoriu vizibile: imbracaminte, gesturi, stil de comunicare, artefacte culturale etc. In Vest sint arhicunoscute, in Romania mi se pare ca nu s-au format inca suficient.
De acord ca apartinem cu totii mai multor subculturi in acelasi timp; asta se leaga si de chestiunea maturitatii vs. adolescentei identitare. Dar nu, in nici un caz diferenta homo vs. hetero nu se poate reduce la preferintele sexuale. Asta ar fi ideea care duce, in mod logic, la afirmatia “n-au decit sa fie homosexuali la ei acasa, dar sa-si traga perdelele la dormitor si noi sa nu-i vedem”, care este strict heteronormativa.
@Pinocchio:
Multumesc mult pentru raspuns.
Evident ca era o doza de exagerare si de provocare in comentariul meu, din dorinta de a suscita o discutie mai la obiect. Marturisesc ca nu ma multumesc pledoariile pentru “intelegerea Celuilalt” care ramin la nivel de joaca terminologica.
Putem folosi fara probleme “cultura” sau “subcultura” – sint termeni intersanjabili, asa cum ii intelegem amindoi. “Cultura” e preferat, in general, pentru ca e mai neutru.
De acord, exista “identitati de ne-participare”, dar gradele de participare la cultura grupului nu se explica NUMAI prin diferente de “virsta identitara” (adolescenta vs. maturitate identitara). Dvs. vorbiti de diferente doar in ce priveste afisarea identitatii, eu vorbesc de grade diferite de aderenta la valorile & normele subculturii gay. Exista non-conformisti in orice grup social : )
In opinia dvs., “Cultura gay se defineste prin elemente TIPICE, deloc greu de gasit pentru ca sint OBLIGATORIU vizibile: imbracaminte, gesturi, stil de comunicare, artefacte culturale etc.” Nu sint deloc de acord cu acest “obligatoriu”, nu cred ca a fost promulgat vreun decret in sensul asta :). Dati-ne, va rog, citeva exemple de coduri vestimentare, gestuale – mi-e teama ca veti cadea in stereotipii.
Stil de comunicare?! Exista UN stil de comunicare gay? Quand même! 🙂 Exista indivizi a-tipici in orice comunitate. : )
Si nu, afirmatia ca diferenta radicala si ireductibila dintre homosexuali si heterosexuali este de ordin sexual si nu cultural nu duce “logic” la ideea ca manifestarile (homo)sexualitatii n-au ce cauta in spatiul public. Voiam sa spun doar ca nu trebuie sa supraestimam importanta diferentelor culturale dintre noi.
Alexandru, si eu va multumesc pentru raspuns gindindu-ma in mod special la calitatea argumentatiei — care ma incita, evident, la continuarea discutiei.
Observ ca ne pozitionam amindoi in domeniul stiintelor sociale; atunci operam cu adevaruri statistice. Daca grupa A se deosebeste de grupa B, asta nu inseamna neaparat ca fiecare membru al grupei A se deosebeste de fiecare membru al grupei B; este suficient ca suficienti membri ai unei grupe sa se deosebeasca de ai celeilalte; criteriile multidimensionale ale acelei deosebiri complica lucrurile dar nu le schimba esential; se defineste o probabilitate de eroare etc., categorie in care intra exceptiile si indivizii atipici, fara ca valoarea de adevar a afirmatiilor despre diferentele de grup sa fie ingradita.
Acestea fiind spuse, va ofer si aici exemplul gesturilor colier (simplu si dublu), diadema, amfora, ceainic, ca sa nu mai vorbim de poignetul luxat. Scriu asta amuzindu-ma ca dumneavoastra, care banuiesc ca nu sinteti gay, probabil ca nu veti sti la ce ma refer (sau nu fara o informare prealabila), in timp ce majoritatea gaylor la fel de probabil nu numai ca vor cunoaste forma si semnificatia gesturilor, dar le vor si folosi in comunicare pe post de mijloace de expresie. Din aceasta configuratie empirica nu vor lipsi cei ca Wandering Elf, care, nefiind gay, cunoaste gesturile (interesant de stiut de unde) sau ca Alex Leo Serban, care initial pretindea ca nu le cunoaste. Ce antisimetrie induiosatoare, nu-i asa? Cum spuneam mai sus, existenta exceptiilor de ambele parti nu este o limitare a valorii de adevar a afirmatiei despre deosebire.
Cu acest amendament, va dau dreptate la majoritatea afirmatiilor. Pina si aici: Vorbeam de afisarea identitatii in timp ce dvs. vorbeati de valori — cele doua aspecte sint strins legate unul de celalalt si ambele de apartenenta la comunitate. Daca doriti in mod special un decret care obliga la vizibilitate, exista tomuri intregi de psihologie sociala 😉
@Pinocchio:
M-ati zdrobit cu adevarurile statistice, nu mai am ce sa spun 🙂 Da, afisarea identitatii si aderenta la valori tin amindoua de apartenenta la comunitate, dar cred ca trebuie sa le discutam, totusi, separat, fiind ele doua “aspecte” majore. Nu am gustat referinta ironica la tomurile de psihologie sociala fiindca n-am inteles-o 🙂
Eu ziceam “decit” ca mi se pare periculos, pe de o parte, sa folosim o terminologie (alteritate, chit ca “slaba”) care poate intari cliseele si, pe de alta parte, sa consideram ca un gay apartine doar “culturii gay ». Traim, nu-i asa, intr-o lume de apartenente si de identitati multiple si fluide 🙂
Stateam de vorba asta seara cu domnu’ Inginer despre somaj si despre tatal lui. S-ar fi asteptat la mai mult sprijin. Ce vrei mai mult sprijin, l-am intrebat, te suna in fiecare zi si te intreaba daca ai gasit o slujba. Da, dar el ar fi vrut altceva, putin sprijin. Ce fel de sprijin, l-am intrebat. Nu stiu, sa-mi arate ca tine la mine. Citi barbati hetero cunosti care isi arata sentimentele, l-am intrebat.
Vezi, asta e diferenta intre tine si el.
maturii care cred ca cei tineri zisi “Admiratori de maturi” intradevar ii agreaza,dar sa punem intrebarea cea mai la
indemina un barbat care a trecut de 60 de ani si este gras deformat si urit ce poate sa-i placa pe el unui tinar,
este o amagire este o minciuna ,numai interes este in spatele acelor declaratii pe care cei invirsta cred ca ei plac
tinerilor,si se amagesc,foarte multi de frica de a nu ramine singuri accepta cuvinte frumoase amagindu-se si la
uram cind i-si dau seama ca au fost excrocati deja este tirziu ramin undeva cu sufletul ranit,
desi ar trebui sa-si dea seama ca sint vulnerabili si pot sa sfirseasca rau de tot,unii iara ca sa poata
sa se laude ca au un tigrisor tinar accepta orice si sufera fiindca nu se pot implini,este foarte trist cind un om
invirsta este exploatat sentimental,el fiind singur ,crede ori ce,vrea pe cineva si acel cineva nu este
omul pe care-l merita.
devine bataia de joc al omului,pe care-l crede ca-l iubeste,deci cu un cuvint nu cred in dragostea tinerilor care este
doar o fatarnicie o batjoicora adusa celui care are incredere maxima in omul care ii spune ca-l iubeste
oldboy08 ai o imagine total gresita despre cei pe care ii numesti Admiratori de Maturi, folosesti un termen pe care nu-l intelegi si postezi prostii pe internet doar pentru a-ti descarca frustrarile tale, nu e fairplay fata de cei care isi cauta maturi si nici pentru maturii care cauta ce cauta.
Ce te faci oldboy08 daca un novice in arta admiratului de maturi iti citeste postul se sperie si crede ca e un ratat, la asta te ai gandit? Nu cred, pentru ca tu insuti esti un homofob de admiratori cu frustrari inradacinate in tine din cauza urii si a complexelor datorate faptului ca nu apreciezi iubirea unui admirator pentru un matur care este atat de frumoasa. Incearca sa postezi comentarii care nu sunt paralele cu lumea inconjuratoare si atunci vei gandi altfel. Se vede ca ai o experienta de viata de dinainte de 1989 care te indeamna sa persecuti semenii tai.
@pinnochio: “Din aceasta configuratie empirica nu vor lipsi cei ca Wandering Elf, care, nefiind gay, cunoaste gesturile (interesant de stiut de unde)” — pai hai sa iti explic.
1. le stiu din filme: “cage aux follies”; le stiu din emisiuni tv.
2. orasul in care stau are o puternica comunitate gay. de multe ori, cand a fost pride parade pe aici, a fost si chef in cladire. la care din cand in cand am participat si eu.
3. baiatul care “ma tunde” (nu spun firma – doar atata ca e mare!) este gay. as putea spune ca sunt amic cu el. na, ma duc la el de vreo 3-4 ani. in plus, si sotia mea tot la el se tunde si isi vopseste parul la prietenul lui.
crezi ca sunt suficiente surse ca sa recunosc niste gesturi, pana la urma, putine la numar?