Ce faci când te simţi singur?
Posted by Adrian Ciubotaru on 4.1.2009
Acest articol a rezultat din curajul cuiva care a întrebat “tu ce faci când te simţi singur?”.
Uneori dăruiesc chestii mici şi gesturi mici. Am observat că ridicarea stimei de sine este cea mai la îndemână atunci când dăruiesc ceva.
Uneori citesc, ma uit la un film, scriu, sun pe cineva, ies afară.
Mă simt singur atunci când simt că mă cufund în mine însumi, când cad în propriul neant. Iar pentru a nu cădea, apelez la Ceilalţi.
Pentru mine însumi sunt cel mai mare duşman şi doar ţinându-mă ocupat cu Ceilalţi, reuşesc să nu mă autodistrug în propria singurătate.
Mă simt liber chiar şi printre oameni.
Genul acela de singurătate în care conştient sau inconştient ne închidem pe noi înşine, îmi aduce aminte de fiecare dată de reacţia melcului atunci când îi atingi ochii. Atunci când îi atingi, se apără şi-i retrage, însă în acelaşi timp îşi retrage şi posibilitatea de-a privi şi de-a se orienta.
La fel şi noi, în momentele vulnerabile, când ne retragem, când credeam că ne apărăm vulnerabilitatea, ne rupem nişte punţi. Ne rupem nişte punţi pe care ar putea circula toate lucrurile frumoase care vin de la Ceilalţi.
În mod evident, de la Ceilalţi nu vin numai lucruri frumoase, însă dacă nu riscăm deschiderea noastră, ar trebui să ex-plodăm în propria noastră păguboasă im-plozie.
Mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă propriul organism s-ar închide în sine însuşi cu totul, atunci când este bolnav. Ce s-ar întâmpla dacă corpul nostru ar acţiona atât de orbeşte şi resentimentar?
Şi-ar retrage şi posibilitatea de-a se vindeca, în mod evident.
Însă din fericire, nu se întămplă astfel.
Atunci când suntem bolnavi, corpul îşi ridică propriile bariere, însă rămâne un sistem deschis, rămâne sugestionabil la stimulii care îl pot vindeca. Îşi permite riscul ca aceeaşi sugestionabilitate să-i provoace mai mult rău.
Astfel, atunci când mă simt singur, primul meu gând este cum pot să mă deschid mai mult, cum pot să dăruiesc mai mult, cum pot să risc şi mai mult propria vulnerabilitate.
Random Posts
Comments
Powered by Facebook Comments
Buna Adrian,
You are not alone, so stop answering to wrong questions
!
Ma amuz atunci cand ma simt singura, fac haz de necazul propriu si reusesc sa ies imediat din stare:muzica, gatit, prieteni, un party, poate chiar o zi de liniste in casa, o carte , o plimbare, un film,un spectacol, un telefon, initiativa unei iesiri cu iubitul meu atunci cand el exista, sau alte si alte lucruri care ma fac sa simt stari de bine si caldura printre cei dragi.
Cu drag,
Rugati-va …Dumnezeu e foarte aproape,nu lasa pe nimeni.
Va invit sa participati la un proiect carese intituleaza NU MAI SUNT SINGUR destinat special persoanelor carese simt singure.Singuratatea nu este intot deauna o stare depresiva si pot dovedi prin faptul ca uneori simti nevoia sa fi singur pentru ati repune in ordine sentimentele si trairile.Suinguratatea aparedin 2 motive
1:teama de a nu fi singur( cea ce se si intimpla)
2:teama de esec( cea ce se si intimpla)
Cea mai mare problema pe care o infrunta oamenii este lipsa de ajutor oferita din partea cuiva.Trebuie sa ai ambitie si sa vrei sa te opresti din ati face rau singur.totusi ma intreb DE CE ATUNCI CIND OFERI AJUTORUL CUIVA ACEA PERSOANA ITI REFUZA AJUTORUL CU SI MAI MULTA INCAPATINARE? Pentru ca ai place sa isi plinga de mila?Nici pe departe.Se comporta asa pentru ca nu stiu cum altfel sa atraga atentia si dragostea de care are nevoie.Va invit intr+o alta lume plina de posibilitati,o lume in care veti invata (daca aveti vointa) satreceti peste aceasta mare problema.In plus pe http://asasiniinemilosi.ablog.ro/ aveti un studiu aprofundat despre cum familia si prietenii deevin asasinii visurilor,sperantelor si ambitiilor dumneavoastra.Ma gasiti pe mesenger: numaisuntsingur. bafta
Buna tuturor,topicul discutiei…singuratatea…am sa postez si eu problema mea cu speranta ca nu am sa deranjez intr-un fel…singura m-am simtit mereu nu stiam insa de ce….nu am fost capabila sa ma atasez de nici o colega nici din scoala…de nimeni..oare de ce?Povestea mea incepe din frageda copilarie datorita parintilor mei…nu ca la varsta mea,28 de ani le reprosez asta ca nu am reusit eu sa ma adaptez insa cred ca au lasat o amprenta in viata mea pe care am lasat-o sa se manifeste asupra mea dintotdeauna.Mama mea imi spunea mereu ca toate fetele sunt..si ca nu trebuie sa ies cu ele…la acea varsta nu aveam discernamantul de a vedea daca are sau nu dreptate.(mentionez ca inca de la gradinita eram facuta c..va de ambii parinti)…in fine…Anii au trecut si eu…fetita silitoare am invatat bine la scoala si am ajuns bine…zic eu… comparativ cu toata familia mea, sa fac o facultate,un doctorat si in acelasi timp sa fiu condamnata tot de ea,ca sant o ciudata…ca nu ma adaptez…desi in sufletul meu tanjesc dupa atentia celorlaltor persoane si dragostea lor… Totul a pornit insa, si sa stiti ca nu este frustrarea mea,din faptul ca insasi mama mea care mi-a dat viata…m-a urat din prima clipa in care m-am nascut,deoarece datorita problemelor din casnicie cu tatal meu…batai,certuri,amenintari cu moartea(a mamei)si la care am asistat, si tarata fara voia mea, am fost implicata la o varsta la care nu stiam ce inseamna toate acestea…practic ea a facut ca in intrega familie sa nu fiu tolerata…suportata,urata,uracioasa(conform spuselor tatalui meu,vorbe care mi le adreseaza in fiecare zi cand are ocazia si in prezent…si multe altele…)Parintii mei au filtrat asa zisa dragoste de care aveam nevoie prin faptul ca m-au purtat in scoala pana in liceu…si cu dreptate aici..insa nu totul se rezuma insa la acest lucru…si aici va rog sa judecati si Dvs.si sa ma sfatuiti cum sa procedez pe viitor..Sant constienta ca am o varsta si ca ar trebui sa am viata mea insa va spun ca desi am o cariera si o viata sociala…nu reusesc sa ma apropii de nimeni…desi imi doresc acest lucru mult…In propria mea familie simt ca sant o straina…ca nu am ce cauta acolo…si de ceva timp ochii mi s-au deschis…in urma divortului prin care am trecut si in urma caruia am fost devastata…eram pe punctul de a ma pierde cu totul…psihic,social,emotional nu va mai zic…eram distrusa…Parintii mei a carui unica fiica sant,m-au primit in casa lor,pentru ca asa imi repeta mereu …deoarece nu aveau ce sa faca..de ochii lumii…mama mea mi-a zis ca ar trebuie sa merg sa dorm intr-o Biserica sa dorm si sa traiesc…aceeasi mama care mi-a dat viata si caruia ar trebui sa ii fiu recunoscatoare…Totul s-a reactivat de la aspectul financiar in urma divortului..eu semnand pentru parintii mei ca ei sa nu aiba probleme financiare…fostul meu sot sa ramana cu tot inclusiv cu banii de la nunta pe care o avusesem cu 3 luni inaintea divortului…si asa am si facut…astazi insa s-a uitat tot…si eu nu am decat un biet salariu de functionar la stat pentru care am muncit inca din copilarie.Suferinta mea nu s-a mentionat deloc decat durerea lor…cat de jecmaniti au fost si cat de distrusi au fost….Va spun sincer ca am ajunsesem sa merg pe strada si sa nu stiu unde merg.nu imi mai stiam nici varsta intrebata fiind de medicul de familie..si mama mea cea care mi-a dat viata nici nu baga asta in seama…Am decis sa imi iau concediu si sa plec cateva luni in afara tarii…pentru ca nu aveam un leu sa ma intretin…si astfel a trebuit sa invat ce este viata…singura…fiind pentru prima oara cand plecam de acasa…poate asta era ceea ce imi lipsea…deoarece toata viata parintii mei nu mi-au dat permis sa ma implic in luarea deciziilor si la aceea varsta nu stiam ce inseamna asta.Am inceput sa deschid ochii si sa ma trezesc la realitate…incet incet si sa vad ce statut am eu in viata mea de familie….si asta m-a ranit enorm(aluzii dureroase ale mamei la adresa defectelor mele fizice,recunosc ca nu sant o frumusete,dar macar sant normala,si un parinte nu ar trebui sa faca asta unui copil nici in copilarie, nici acum la maturitate cand mi se spune zilnic ca sant urata ca arat ca o persoana in varsta…(ca sa nu va zic cuvintele lor)ca voi ramane mereu singura…si voi cersi pe drumuri…desi eu momentan am un serviciu stabil ca si cadru didactic,titular inca din primul an…Si aici revin la sfaturile care vi le cer ce s-ar cuveni sa fac…sa parasesc acest camin numit FAMILIE…si sa imi fac o familie a mea in alta tara,pentru ca posibilitate de a ma muta in alt oras departe de ai mei ,nu am,sau sa plec in afara tarii…departe de tot si toate relele care mi s-au intamplat…Care sant sfaturile dumneavoastra???Astept orce sugestie…mi-e frica sa las acest serviciu care de rau de bine macar imi ofera o stabilitate…singura de fapt acum…Mai grav este,va spun,cu toata frica de Dumnezeu ca minunatii mei parinti fac in asa fel incat ei sa cada bine in fata lumii iar din mine musca cu o rautate care nici un strain poate nu ar gandi-o sa mi-o faca.Ei au ramas cu totul in urma divortului meu…si eu sant criticata de ei si aratata la lume ca nu am facut nimic pe lumea asta…(intre 4 ochi primesc replica de la tatal meu ca nu o sa moara oaia ci iedul..si multe alte cuvinte vulgare si de o duritate care te pune la pamant ca om)In fine…povestindu-va cum este intr-o mica masura viata mea…ca cer un sfat din inima… CE ATI FACE IN LOCUL MEU?
nu mai sunt singur este un program destinat celor care au nevoie sa isi refaca viata.Peste 100 de persoane au incercat si au reusit sa scape de singuratate dea lungul timpului.Problema oamenilor nu este in esenta singuratatea ci faptul ca siau pierdut increderea in ei, respectul de sine si capacitatea de a gandi pozitiv.Anul trecut sau sinucis 3.468 de persoane doar in Romania.NU MAI SUNT SINGUR este destinat celor care trec prin clipe grele.Trebuie sa intelegeti ca nu dumneavoastra sunteti in totatlitate raspunzator de esecurile pe care le aveti,ci institutiile bine privite care in mod normal ar trebui sa lucreze pentru dumneavoastra nu invers.Prietenii,familia,religia,mass media si mancarea sunt vinovatii care ucid milioane de suflete din tara noastra,distrugandule sperantele ambitiile si visurile.Daca vrei sa schimbi ceva in viata ta este timpul sa pui piciorul in prag si sa spui :AJUNGE.Pentru cei ce vor o raza de lumina ma puteti gasi pe mesenger la idiul:numamaisuntsingur sau imi puteti scrie pe email la aceasi adresa identica cu idiul de mess.Si nu mai spun ca totul este absolut gratuit.