Sâmbătă, gândul de a face o ieșire de o zi la Sinaia s-a izbit de realitatea unui drum de 5 ore cu trenul. Am stat două ore în Câmpina, am urcat în alt tren, am mai stat o oră pe drum și într-un final de după-amiază am ajuns la destinație. Situația a avut motivele ei, însă au fost oameni care au schimbat trei trenuri pe o căldură sufocantă, au existat vagoane de clasa I fără aer condiționat, iar la vagonul restaurant – pentru a beneficia de răcoare – trebuia să faci consumație consistentă.
Senzația a fost atât de absurdă – cei de la CFR nu știau cât va dura întârzierea, înjurau și ei în gol – încât aveai impresia că ești filmat cu camera ascunsă. Situația a fost atât de absurdă încât nu cred că cineva a depus vreo plângere sau a cerut vreo despăgubire pe undeva.
Ajungând târziu și adaptându-ne situației, ne-am decis să petrecem o noapte în Sinaia și să revenim a doua zi în București.
A doua zi, pe peron, cu 10 minute înainte de a veni trenul, în megafoanele gării, s-a anunțat o întârziere de 50 de minute. Anunțul a fost atât de simplu și de natural (fără nicio scuză pentru inconveniență), încât ți se crea impresia că timpul tău este infinit și nu valorează mare lucru. După ce ne-am deplasat la linia 4, acum a trebuit să revenim pe peron și să prindem loc la o terasă timp de o oră și un pic (50 de minute fuseseră aproximate cu mare generozitate).
Nu călătoresc des cu trenul, iar ultimele dăți n-am avut probleme, însă acum pus în situația de a oferi din timpul meu, mi-am dat seama cât de puțin valorează acesta în ochii celorlalți. În două zile, am oferit 5 ore din timpul meu fără ca eu să aleg acest lucru și fără mari ocazii de a alege cum să-mi petrec acest timp. Sunt 5 ore pe care nimeni nu mi le poate da înapoi, pe care nimeni nu mi le-a plătit și pe care nimeni nu le regretă.
Dacă privești tabloul mai larg, realizezi că în România ti se pune un preț ieftin pe timpul tău cu orice prilej. Cozile la ghișele, funcționarele care nu se grăbesc, cum alergi după stampile, după chitanțe, cum ești trimis să revii a doua zi, cum unii se bagă în fața ta la supermarket, cum unii întârzie, cum unii nu-și respectă deadline-urile.
În toate aceste situații, ceilalți (oamenii, sistemul, societatea) îți transmit că timpul tău nu valorează mare lucru. Ești în permanență pus în situația să nu dai doi bani pe tine (să nu pui mare preț pe timpul tău) pentru a nu exploda de nervi.
În realitate, acest timp care se scurge prin porii unei societăți prost organizate costă foarte mult chiar și dincolo de studiile care analizează pierderile economice cauzate de întârzierile din trafic și întârzierile de tot felul. Poți pierde o legătură (cu un alt tren sau cu avionul), îți pot da peste cap o ieșire, poți pierde o oportunitate și lista ar putea continua.
Se întâmplă lucruri atât de absurde, atât de strigătoare la cer în această țară, încât singura explicație ar fi una supra-realistă: suntem cu toții subiecții unui experiment filmat cu cameră ascunsă în care până și motivele experimentului întârzie să apară.
“Se întâmplă lucruri atât de absurde, atât de strigătoare la cer (în această țară), încât singura explicație ar fi una supra-realistă: suntem cu toții subiecții unui experiment filmat cu cameră ascunsă în care până și motivele experimentului întârzie să apară.”
Iti multumesc din suflet pentru fraza de mai sus, este expresia cea mai exacta, cea mai concisa a disperarii, revoltei, indignarii, neputintei – atunci cand esti abuzat. Acest “multumesc” este autentic, nu ascunde nici o ironie.
Daca inlocuiesc “în această țară” cu “în această viata” sau “în ACEASTA țară” si ma gandesc la un alt loc geografic, la un alt timp, fraza in sine ramane la fel de exacta, valabila. De ani de zile ma chinui sa definesc starea asta de… perplexitate (a victimei), fara sa reusesc… Voi continua sa scriu pe ideea asta (dar nu acum, nu aici).
Legat de revolta din titlu si de fondul articolului – si eu m-am enervat de nenumarate ori, in situatii similare. In astfel de situatii incerc sa vad daca am ce face (concret, actiune – incercare de a schimba), iar de nu (cel putin pe moment) incerc sa aplic motto-ul tau: “RELAX, you have plenty of time”:)
E mai mereu situatia low-costurilor.
Daca decizi ca un avion low-cost este mai aproape de bugetul tau asta inseamna ca renunti la o serie de servicii care la alte companii sunt gratuite: mancare, bagaje de cala, uneori locuri desemnate la boarding etc. Dar nu inseamna ca esti dispus sa acorzi oricat timp zborului respectiv. Sau, in caz de intarzieri, ti-ai dori macar scuze daca nu rambursari cu toate ca, de multe ori, din intarzieri decurg costuri sau alte pierderi (cum ai mentionat). Si noi am platit spre exemplu nopti de cazare suplimentare. Insa naturaletea cu care se anunta o intarziere de 2-3 ore la plecare fara sa se adauge motivul sau scuzele intrece limitele tolerabile.
“Un pret ieftin pe timpul tau cu orice prilej” cum ai spus
Adrian, ai mare dreptate in ceea ce priveste respectul pentru timpul nostru. Din pacate, nu exista respect nici pentru sanatatea noastra. Imi aduc aminte de greva de la RATB de saptamana trecuta in timpul unei zile declarata oficial caniculara – greva care nu a fost urmat de nici o sanctiune sau scuze publice.
Cu tot respectul, dar ma simt obligat sa depind cat mai putin de tot ce este la comun.
Pingback: Un sfat pentru companii - veniți cu oferte personalizate pentru clienți — Marius Sescu
Trebuie sa-ti apreciez (prin semn) neaparat claritatea prin care expui dar si sanatatea mentala. Esti atat de corect incat imi vine sa te iau ca model. Imi vine sa ma prabusesc in a te imita ca o maimuta. Numai Barack Obama mai are asa influenta asupra mea.
Problema cu nerespectarea timpului celuilalt este de provenienta comunista. Inca nu ne-am tratat de comunism.