Am impresia că te pricepi al naibii de bine să-ţi faci rău singur şi să-ţi întorci armele tale cele mai bune şi cele mai ascuţite împotriva ta însuţi.
Ţi-ai finisat atât de bine sistemul defensiv – din cauza lipsei generalizate de încredere – încât te-ai trezit că singurul atac pe care ţi-l mai permiţi este împotriva ta.
În acest context, oamenii naivi, oamenii plini de candoare sunt cei mai norocoşi. Candoarea este forţa ta interioară, este ceea ce-ţi conturează frumuseţea ochilor atunci când zâmbetul tău este sincer.
După ce zâmbeşti, îţi mai rămâne doar să înveţi să canalizezi această forţă cu inspiraţie şi discernament.
Slăbiciunea este doar proasta utilizare a puterii noastre interioare.
Să luăm un exemplu. Unii oameni te pot răni, unii oameni chiar te rănesc. Unii oameni te pot minţi, unii oameni chiar te mint.
Sunt situaţii în care încrederea noastră este înşelată. Dacă nu există o investiţie de încredere, nu există înşelare, abuz, trădare.
Poate părea ciudat, însă atunci când sunt înşelat, primul meu gând nu este înspre persoana care m-a înşelat, ci înspre mine. Mă interesează mai puţin cel care mă răneşte şi mă minte, căci sunt convins că cel care pierde nu sunt eu însumi.
De vreme ce eu câştig, mă concentrez asupra mea. Ce pot învăţa din această situaţie, unde am greşit, cât de mult mi-am riscat încrederea, cum îmi pot finisa şi mai bine sistemul de orientare între oameni.
Încrederea este întotdeauna o situaţie de risc. Un gest de încredere presupune mereu un coeficient de incertitudine pe care trebuie să ţi-l asumi. Dacă nu e risc, nu ai nevoie de încredere, iar dacă e risc, încrederea devine un act de demnitate umană.
Oameni neîncrezători (în ei înşişi, în Ceilalţi) sunt oamenii care îşi imaginează că accelerează călcând pedala de frână.
De vreme ce atunci când sunt înşelat, îmi întorc privirile către mine însumi, iar nu către înşelător, înseamnă că am operat cu o modalitate atipică de a pune întrebarea. În viaţa ta, poţi adresa mai multe întrebări (din mai multe perspective) situaţiilor cu care te confrunţi.
Când eşti rănit, te poţi întreba, de ce doare când eşti rănit, de ce oamenii te rănesc (vei fi ispitit să crezi că toţi oamenii te rănesc), de ce ai avut atât de multă încredere, de ce ai fost atât de naiv, cum poţi evita situaţiile de genul acesta în viitor, cum îţi pot reveni fără resentimente.
Aşadar, într-o anumită situaţie, îţi poţi adresa mai multe tipuri de întrebări, iar aceste întrebări aruncă lumini diferite asupra situaţiei.
Dacă ne imaginăm întrebările că nişte faruri care aruncă lumini din unghiuri diferite, atunci înţelegem cât de mult ne ajută să ştim să punem întrebările corecte.
Ele luminează întâmplările din viaţa noastră, iar nu concluziile, iar nu răspunsurile.
Răspunsurile dau iluzia că o anumită perspectivă este singura perspectivă, însă ele sunt contextuale, prin urmare fragmentare şi incomplete.
Avem un raft cu trei sticle cu vin. Una este la 30 de dolari, altă este la 50 de dolari, iar ultima este la 75 de dolari. Statistic, cea mai vândută sticlă va deveni cea de 50 de dolari. Este o judecată contextuală, într-o situaţie comparativă.
Dacă vei avea pe raft o sticlă de 20 de dolari, o alta de 35 de dolari, iar ultima va fi de 50 de dolari, cea mai vândută sticlă va deveni cea de 35 de dolari.
Evaluarea contextuală este corectă, însă contextul este temporar, ţine doar cât eşti în magazin. Vei ajunge acasă şi vei bea sticla de vin în alt context decât cea în care era aşezată între alte sticle de vin cu preţuri diferite.
Să ne ferim de rezolvări contextuale, care sunt valabile doar de la mână până la gură. Să ne ferim de răspunsurile care ne însoţesc doar de la vitrină până la casierie. Să ne ferim să credem că unele răspunsuri ne vor însoţi toată viaţa.
Adresează-ţi întrebări, luminează cu aceste întrebări situaţiile pe care le trăieşti, iar în acest mod vei fi în stare să-ţi alegi cea mai bună versiune a ta.
bine zici. bine gasesti, ha ha.
Nice..
Keep it going…sunt convins ca sunt persoane care au nevoie sa-si puna intrebarile acestea.
Faza cu evaluarea contextuala este din video-ul de pe ted al lui Dan Gilbert.
Oricum, coerent si usor de inteles articolul de astazi, cu usoare influente de pop psychology.
ion “bine faci, bine gasesti” e traducerea melodiei lui Justin Timberlake – What comes around goes around?
Bogdan, da exemplul este luat de acolo. Nu mai tin minte din care conferinta anume.
E prima data cand aud de “pop psychology”:)
vaaaaai adiiiii dar cat esti de dragut 😳 offf ! iar reusesti sa ma mishti . adica corasonu-mi intelegi daaaa ?
a, ce am vrut sa te intreb repede-repede ? a, da, tu asa vin iecspensiv consumi ? incredibil ! eu imi mai cumpar rar unul cu 13 ieuro si il “sorbesc” de teishpe ori mai lent . restul tre sa fie mai lezne se pricepeaza 😆
dar sa trece la kesteuni serioase :
asadeci : carevasazica, cu toate ca verstand-ul ar fi izvorul cunoasterii – sunt totusi lucruri pe care nu le pricepem . adica acele care pendaleaza undeva in zona granitei asa numitului vernunft . insa dincolo de lucrurile pe care nu le putem cunoaste la nivel rational sa zic o pilda – le putem sti . curios nu ? adicatelea, le credem pur si simplu . de aceea intr-un final le admitem ca fiind chiar rationale asa cum se intampla atunci cand departe de o explicatie la nivel logic ai macsima siguranta ca :
“omul poate fi mai bun decat rau ” sau “omul are incredere in capacitatile sale ” . deci, credem suntem convinsi ca este asa si inca de-a lungul omenirii . fara vreo dovada empirica . intelegi ? 😆
comic ! de dimineata ma gandesc cu intensitate la ceva de genul asa …
hortence, fă-ţi un blog te rog, să te înţeleagă alţii:)
auci ! te-am ofuscat cumva ? se poate ? sincer regret !
a, nu pot sa-mi fac blog daca in asemenea conditziuni risc sa raman de neinteleasa 😥
Hortenso , fa lelito , cum ar spune unu pe alt blog : [comentariu cenzurat]
cenzura a decis ca nu am dreptul sa iti fac o traditionale urare de la el catre gura ei 🙂
dar ramane tot asa , cu mentiunea : “you’re free.. to go” 🙂
( serios, nu ma pot abtine)
ach. mercic adrian .
acum ramane sa asteptam urmatoarea lege europeana via romania pentru incarcerarea animalelor salbatice cu “chip human” intr-un micutz zoo la periferia civilizatiei unde apartin sau chiar exilarea acestora intr-o alta galaxie .
hortensa , ne ajuti cu o explorare la periferia aia culturala , sa vedm dc e sau nu de tine?
danke kison
Intr`un fel, multumesc. Aveam nevoie sa citesc un astfel de text. Bine scris, ajunge exact unde trebuie. Bine, privind din perspectiva proprie.
Deci pana la urma prietenie este a avea incredere in riscurile pe care si le asuma celalalt e cumva pur si simplu “incredere in celalalt”, devreme ce increderea este intotdeauna o situatie de risc.
Si atunci increderea in celalalt este fie prietenie/iubire, fie nebunie (naivitate), fie un pic din amandoua, fie de nici un fel 🙂
Cea mai buna versiune a ta nu devine ceva contextual cand este rezolvat intr-un astfel de cadru ?
Intreb si eu, asa, care e cea mai buna versiune a rezolvarii … 🙂
Multumesc, Adi…o potrivire mai buna intre starea mea si articolul tau, nici ca putea fi…cred ca deocamdata nu ma pot re-contextualiza….sau contextul denatureaza sinele…nush…tre’ sa mai cercetez.
poate ca de fapt cea mai buna ‘versiune’ a ta e de fapt capacitatea de a alege cea mai buna reactie la ceea ce ti se intampla (cum ar fi zis Epictet 🙂
Ce ma bucur ca am dat din nou de articolul asta. E un moment potrivit. 🙂