Viata este onorata ca eu exist
Posted by Adrian Ciubotaru on 19.2.2006
Pentru mine duminica e sacra: pot sa fiu prost fara sa simt ca ma tradez pe mine insumi. Cand scriu aceste randuri ma uit pe geamul din stanga mea si vad un cer senin primavaratic. Si astfel marchiza s-a scarpinat la sfarc si a coborat sa-si bea ceaiul.
Nu stiu ce s-a intamplat in inconstientul meu cat am dormit, insa m-am trezit cu gandul si impresia ca sunt cel mai inteligent baiat de varsta mea din mileniul III (pe care am sa-l inventez eu). Nu-mi place cuvantul geniu, insa am intre-vazut curba terifianta si onoranta a profunzimilor mele. Ma gandesc ca aceasta supra-constiinta ce o am vizavi de persoana mea combinata cu propria candoare sociala are drept consecinta iluzia ca sunt unul din cei mai prosti oameni geniali in masura in care distanta intre ce sunt si ce pot sa fiu este periculos (si uneori traumatizant) de mare. Fiecare zi este o noua provocare a modurilor in care-mi irosesc talentul de a scrie, de a gandi, de a cuceri, de a vana, de a-mi deferla superbitatea in curbele existentei si, la urma urmei de a fi eu insumi.
Club A. Vorba lui jolly, uneori e muzica proasta si totusi am fost de doua ori acolo in aceasta saptamana. De Ziua Indragostitilor si sambata. Prima data am mosit teoria cu orbitele si am agatat-o pe Oana, o tipa de la asistenta sociala. Se ducea la bar cand superbul meu trup a intervenit pe traiectoria ei si au fost suficiente doua replici sa o fac sa vina la masa cu noi dupa ce si-a luat berea . Marketing. Esti un produs, te asezi in primele rafturi si topai: hei, sunt aici, cumpara-ma si nu vei regreta! Intreaga literatura e un proces de marketing prin care anumite idei au ajuns la suprafata culturii prin aceleasi procedee prin care produsele ajung in casele noastre. Cu ce puteam s-o aburesc la 3 dimineata decat cu semnificatiile simbolice ale culorilor de la semafor si ritualurile initiatice camuflate in jocul de sotron? Cel putin, mi-am updatat replicile si aburelile, inainte aveam cu totul altele si mereu am avut impresia ca lumea e atat de mica incat exista sansa ca doua fete agatate in acelasi stil sa se cunoasca intre ele si sa ma desconspire in neinspiratia mea mecanica.
Aseara n-am mai gasit nici o masa libera si am stat in picioare; bere, dans si discutii. Multumesc lui Radu ca mi-a pus televizor prin cablu si mi-a oferit sansa de a o admira si de a dansa cu Monica, prietena lui frumoasa si eroticizata cultural. Multumesc si lui Mihai ca intr-un final a aparut si el si ne-a incantat cu miscarile de dans si hanoracele sale indisciplinabile. Multumesc si fetei cu tricoul rosu pe care scria: Sex isn’t the answer, sex is the question careia i-am stricat cheful spunandu-i ca stiu budata asta de pe generationterorrists.com. Trebuia sa vina si domnul Perpessicius, insa n-a mai aparut si banuiesc ca homofobia i-a temperat impulsurile socializatoare in locurile aglomerate cum a fost aseara ringul din cacatul asta de Club A. Mai tarziu a aparut si Oana cu un grup de prietene format dintr-o singura persoana imens de colosala. Nu cred ca Radu banuia ca sub aceasta persoana (de altfel agreabila in esenta ei) se aflau “prietenele Oanei” ce trebuiau sa vina si ele pentru a ne mari sansele de cucerire. Va dati seama daca imensitatea aia de om ar fi intrat pe blogul lui Alex, cum s-ar fi dat peste cap toate scripturile de monitorizare a traficului? Ar fi contorizat dublu un singur click, s-ar fi incarcat mai greu pagina sub imensa presiune la care ar fi supusa? In fine, noi planuisem grafice cu sageti de la noi catre ele, pasi marunci si eficienti, de la A la B, prin care sa cucerim pasaricile mileniului III. Sa profitam de prostiile din capul nostru pentru a agata pustoaice, cum indemna Radu. Apriga concurenta pe piata resurselor umane si lupta pentru licenta la cel mai mare put petrolier de pasarici pe care l-a avut vreodata omenirea pana acum. Domnisoara, pasarica dumnevoastra constituie centrul epistemologic al universului meu cognitiv.
Abia dansam, caci ma ametisem rau de tot. Eram in stadiu de betie la care as fi cantat refrenurile unor melodii ca I’m not a girl, not yet a woman sau ’cause I’m a supergirl sau Vreau sa plangggg/ de tine sa uit. Plecase Radu, am crezut ca plecase si Alex si stiind ca bonul era la el, am alergat la garderoba sa ma cert cu fete alea sa ma lase sa ma uit sa vad care e geaca mea, trebuie sa dau 50.000 ca ati pierdut bonul, bine, intru, asta e geaca mea, ce ai in ea, asta ce e, cred ca e bonul, e un bilet, Comanesti, esti moldovean, si aici ce ai, doua chei.
Acum e duminica insorita. E ziua in care nu te simti prea bine pentru ca se interpun mai putine activitati ca de obicei intre tine si tine insuti, pentru ca ritmul zilei e molatic, pentru ca seara nu se intampla nimic si chiar daca s-ar intampla, nu va dura prea mult, caci maine e luni. E duminica, e ziua in care simbolic toti locuim cu bunica noastra. E ziua in care m-am trezit cu sentimentul onoarei ca sunt eu insumi asa cum sunt: prost, genial, ridicol si iresponsabil cu timpul si resursele mele. M-am trezit cu sentimentul ca mi-am strambat prea mult capota destinului meu maret si trebuie sa fac ceva pentru a nu-mi oculta propria stea tatuata in ADN. E ziua in care m-am trezit cu sentimentul ca nu exista nimeni pe lumea asta intr-atat de special incat sa-mi pun frana elanului meu.
Random Posts
Comments
Powered by Facebook Comments