subscribe to the RSS Feed

Un week-end, Narcis si alinturi (I)

Posted by Adrian Ciubotaru on 27.3.2006

Dezvolt din ce in ce mai accentuat o pasiune pentru Robert de Niro ale carui filme am inceput sa le vad sistematic acum o luna. In ultima saptamana, l-am vazut in The Deer Hunter, The Untouchables, Raging Bull si The King of Comedy. Mi se pare unul din cei mai falici actori (voi explica mai tarziu ce inteleg prin falic) chiar si atunci cand intruchipeaza eroi stangaci si/sau cocalari.
“Cocalar” este un termen ce-l cunosteam doar ca adjectiv, insa a trebuit sa vina sambata seara ca sa aflu de la Jolly ca termenul semnifica o categorie culturala: stramosii manelistilor, cei care imediat dupa ’90 se imbracau in bluji Pyramid, fas, aveau codita la spate, mergeau saltat, se imbracau de la consignatii si, in general, erau smecheri. A doua zi, duminica seara, stateam cu totii pe bordura de la iesirea din pasajul Universitatii si identificam cocalarii, dupa stilul de imbracaminte, tunsoare, dupa alura in general. Imbracat la geaca de piele si pantaloni de stofa este un cocalar. Tricou mulat, pantaloni de fas, slapi – este un cocalar. Cu alte cuvinte, printr-o translatie de la aparenta la esenta, cocalar desemneaza o categorie culturala de oameni ce si-au asimilat tot ce e kitschios din tot ce e nou.
Sambata seara eram in Smiley cu Jolly, Alex si, mai tarziu, mackerelfish. Cand incepusera sa se auda manele, i-am spus chelneritei sa schimbe muzica, am venit de mai multe ori aici si nu stiam ca se asculta manele etc si etc. Replica oficiala a chelneritei a fost extrem de multiculturala. Ne-a explicat ca sarisera cateva melodii din playlist si ca, chiar daca ea e mai bruneta asa, respecta totusi o politica a barului (fara manele). Un raspuns etnic ce ne-a aruncat pe noi (clientii) intr-o fanta in care comunicarea se estompase. In acelasi mod, daca un nepalez ii este refuzata intrarea intr-un restaurant parizian pe motiv ca are nasul prea mare, nu-i asa ca lungimea nasului sau va regla automat o diferenta culturala?
In aceeasi seara, ne-am mutat in Mes Amis unde am filozofat despre lipsa de esenta a prieteniei. Nu exista prietenie esentiala, iar cei mai multi dintre noi suntem inconjurati de prieteni pentru care nu ne-am da viata. Exportul social al pasiunilor noastre (blogging-ul, filozofia, fotbalul, pokerul etc) ne creaza prieteni conjuncturali in aceeasi masura in care imaginea de sine este conjuncturala, fluida si inegala cu sine. Personal, poate as dori sa ies la o bere cu fostul meu coleg de banca din liceu, insa in nici un caz n-as socializa cu el in mod frecvent. Experientele comune ce ne-ar lega fac parte dintr-un trecut pe care nu doresc sa-l reactualizez in fiecare zi. Cu fiecare cunostinta, cu fiecare prietenie are loc un proces de re-inventare, o re-creere proprie in care eu insumi ma dispun diferit pe o harta comuna.
Prietenii detin un rol vital cu privire la sentimentul de continuitate al eului: un prieten este cineva ce poate depune marturie pentru tine, e cineva ce-ti poate dovedi ca existai si saptamana trecuta intr-o anumita configuratie psihica, este receptacolul bland al unei imagini deja create. Prietenii sunt elemente conservatoare ce mentin un tonus deja stabilit si in acelasi timp produc cea mai mare rezistenta schimbarea imaginii proprii. Un om cu putini prieteni se poate schimba mai usor decat cineva cu multi prieteni apropiati. Elemente conservatoare pentru ca haosul interior ce te macina este invers proportional cu numarul prietenilor de care esti inconjurat. In acelasi timp, lipsa de esenta a unei prietenii seteaza limita libertatii noastre. E suficient sa-mi dezvolt o noua pasiune (golful), sa ma inscriu la un club de golf, sa intru pe forumurile de profil, sa ies la o bere cu cativa oameni ce impartasesc aceeasi pasiune, sa ne creem cateva amintiri comune pentru a ma reinventa pe mine. Golful ar fi primul pas, cu siguranta ne-am gasi cateva gusturi, preferinte comune si, de vreme ce lumea e atat de mica, cunostinte comune. E simplu sa te introduci unor oameni, mai greu este insa sa rezisti continuitatii de imagine pe care acestia ti-o cer.
Daca ma simt pierdut si am o depresie,  iesirea in oras cu un prieten bun ma arunca in conul sau de asteptare. Inconstient ma voi mula imaginii deja create in ochii sai, caci, in mare parte ceea ce suntem este rezultatul a ceea ce credem ca cei de langa noi cred despre noi. Imi este cu siguranta mai simplu sa ajung arhitect, daca prietenii mei isi proiecteaza asupra mea aceasta asteptare.
De asemenea, prietenii sunt persoanele cele mai predispuse la invidie. Invidiem cu predilectie pe cei apropiati noua: cercul nostrui de referinta. Faptul ca Adrian Mutu are multi bani, nu-mi starneste cine stie ce pasiuni, insa daca un prieten bun s-ar imbogati subit, cu siguranta as fi deranjat de acest lucru, iar situatia s-ar putea contura in acest mod: el m-ar evita pentru ca prezenta mea i-ar aduce aminte de situatia precara dinainte, eu l-as evita pentru ca succesul lui, prin comparatie, il resimt ca un permanent repros al insuccesului propriu.
In concluzie, recomand Mes Amis ca un loc cu o anumita atmosfera… culturala.

Duminica seara, iesisem cu Alex, Jolly si Catalin la o plimbare pe bulevard, cand ne-a sunat Radu (care a venit si el mai tarziu la bere in Underworld) sa ne spuna ca bacteria Bifidus essensis nu exista. Fix pula!
In Underwolrd am pus lumea la cale: sa facem o fundatie, sa facem un cont in care sa primim bani, sa organizam conferinte, sa facem un centru de asistenta pentru bloggerii din provincie, in general, sa facem ceva cu energia culturala de care debordam. Un Project Mayhem balcanic.
Mai tarziu a venit si  curtezana si inca o domnisoara draguta al carei refuz de a-si declina blogul ma pune in imposibilitatea de a-o linka aici. Cu aceasta ocazie, salut initiativa lui Jolly de a deconstrui tabu-urile sexuale, chiar si la o simpla discutie in jurul unor beri. Duminica seara a fost vorba despre masturbare si, pentru cititorii adolescenti, schitez cateva concluzii:
-masturbarea nu este buna sau rea in sine
-masturbarea neinsotita de un sentiment de culpabilitate este un semn de maturitate
-este ok sa te masturbezi si cand ai partener si cand nu ai partener.
Care este.
O idee ce incearca sa se coaca-n mine: daca inainte prostia era cultural si social orientata (un om prost era un om cu calitati morale incerte), acum prostia este o sinucidere economica (caci automat inteligenta este insotita de o bunastare financiara). Prostia este in mod evident lipsa de orientare pe o anumita piata umana. Prostia nu este o calitate esentiala, ci doar efectul unui proces de marketing. Asadar, nu exista oameni prosti in mod structural.

Random Posts

Comments

Powered by Facebook Comments

Print

Comments

6 Responses to “Un week-end, Narcis si alinturi (I)”
  1. didlee says:

    Ma bucur de fiecare data cand cineva ma plateste in timp ce eu iti citesc tie texte ca asta .. faine, simple.adevaraciuni culturale oarecum :) }{

  2. diamond says:

    Project Mayhem? Asta suna interesant, daca vreti sa pastrati traditia filmului presupun ca fetele sunt excluse. :( Imaginea care mi-am creat-o despre Robert de Niro a fost oarecum destramata si am ramas dezamagita cand am aflat ca a avut o relatie cu un barbat. Si asa m-am vindecat de obsesii :)

  3. R. says:

    Mi s-a mai spus mie ca sa nu-mi dau cu parerea despre ce e fals si ce e adevarat intr-o insemnare de blog, da’ nu pot sa ma abtin. Ideea ca prostia e invers corelata cu bunastarea financiara a unui individ e cat se poate de falsa, si sunt multe contra-exemple teoriei tale. Cate genii au murit in saracie? Cati oameni ultra-inteligenti ai intalnit tu care erau saraci rau?Eu am intalnit cel putin unul. E o idee periculoasa… pt ca automat ar trebui sa te gandesti la tine in primul rand. O duci bine financiar? :D Trage tu concluziile. Bine, poti s-o intorci prin a ingusta raza de focus asupra unei anume definitii a prostiei… dar eh…

  4. sunhunter says:

    am spus destul de clar “inainte”; tipul de societate ce se configureaza va cere de la inteligenta cat mai multe resurse financiare. Daca cunostintele (care chipurile te-ar face inteligent) nu sunt machetate economic, se cheama risipa, adica prostie.
    Oricum argumentul tau e gaunos din start pentru ca face confuzie de planuri “e o idee periculoasa… pt ca automat ar trebui sa te gandesti la tine”. Faptul ca e o idee periculoasa nu-i un contra-argument, faptul ca ar trebui sa ma gandesc in primul rand la mine, nu-i contra-argument si faptul ca ar trebui sa ma gandesc la mine nu este legat cu necesitate de o idee periculoasa.
    Am intalnit oameni culti, cititi, poligloti ce era saraci lipiti, insa epitetele astea nu contureaza decat umbra unei inteligente (cel putin in acceptiunea de aici: rentabila economic). Astfel, e destul de logic si de bun-simt ca situatia mea financiara sa-mi afecteze stima de sine (cum totdeauna se intampla).

  5. R. says:

    Referinta la tine era doar o paranteza.

    Fraza “va cere de la inteligenta cat mai multe resurse financiare” e o speculatie in primul rand, si o fraza careia nu-i vad sensul in al doilea.

    Risipa nu echivaleaza prostia. Din nou, prostia e definita de obicei ca prezenta unui IQ mic. Risipa are de a face cu functia de utilitate a unui individ (care nu e neaparat acelasi lucru cu valoarea banilor). De exemplu, pentru un multimilionar, a cheltui $100000 la un chef in week-end nu e risipa, pentru ca “valoarea”, sau mai bine zis utilitatea acestei sume este mica, in comparatie cu utilitatea aceleasi sume pentru mine sa zicem (ar nu numai risipa, ci simpla nebunie). Ideea asta a utilitatii este bine studiata in ramura de matematica/economica numita Utility theory.

    Cand te referi la “umbra unei inteligente”, din nou, cred ca marea greseala este sa folosesti termeni care au insemnatate exacta in mod general. Ar fi mai corect cred eu sa folosesti in insemnarea asta “succes la a face bani” in loc de inteligenta.

    Majoritatea societatilor din ziua de azi se cred meritocratii, asa e. Un fel de lant logic ar evidentia un pic teoria ta, adica daca un individ e inteligent, e capabil de a oferi anume servicii pe care un altul mai prost nu este, si societatea il va remunera dupa acest merit, presupunand ca pune osu la treaba. Problema e ca nici macar nu e asa de curata treaba, ca primeste fiecare dupa merit. Poate in mare… poate.

  6. illudere says:

    ma ca tare pocit eshti ! :)

Mentiuni pe Twitter

    loading..

home | top