Am simtit ca suntem mici
Posted by Adrian Ciubotaru on 28.4.2006
E o situatie aiurea atunci cand esti ridicat pe culmile unei sperante (3-0) si apoi, treptat, esti aruncat pana in coltii unei infrangerii atat de dureroase. Dezamagit de o echipa de nerecunoscut in a doua repriza, enervat de o mentalitate slaba si un spirit necombativ tipic romanesc si invidios pe niste englezi care au amintit de spiritul cu care au construit un imperiu in care soarele nu apunea niciodata.
M-a durut inima sa fiu contemporan cu o istorie negativa pe care am pierdut-o pe mana noastra, pierduta in blana mioritei, pierduta sub vremi in defensiva. M-a durut inima sa vad cum am pierdut cinstit. M-a durut inima sa simt ca… celula romaneasca nu rezista.
E necrezut de dureros sa simti pe pielea proprie lipsa de vigoare a unei natiuni manifestata-n sport. Daca nici in fotbal nu suntem in stare sa facem istorie, atunci unde mai putem spera? In economie, in cultura, in colectionat opinci?
Este de necrezut sa pierzi in halul asta, sa te pierzi in halul asta, sa te caci pe tine in halul asta si apoi sa spui (cum spuneau cativa dupa ce am iesit din bar): Asta e! De unde pana unde, asta e? De unde [...] mentalitatea asta de mosnegi sodomiati ce apoi chicotesc penibil: Bine ca nu ne-au dat si muie! Ce dihanie blestemata se afla in spiritul nostru?
O infrangere nu se suporta, se musca cu dintii, se stropeste cu draci. O infrangere trebuie sa doara ca sa fie asumata, o infrangere de calibrul asta nu trebuie unsa cu alifii din cracii mioritei.
Bine ca cel putin am ajuns in semifinale! a mai spus cineva. Fix asa s-a bucurat si Isus pe cruce: Bine c-au uitat sa mai bata un cui! Bine ca stim cu totii cine a fost al doilea om care a pasit pe luna! Bine ca vom tine minte noi in colibele noastre acest meci, aceasta infrangere! Si bine ca vom avea ce povesti la nepoti ca niste bunici emasculati: Era cat pe ce sa facem istorie, dar, dar, dar… Aici ne-am creat cultura si spiritul, dincolo de “dar” si tot aici gasim repede mecanisme de consolare. Va rog, caramele pentru campioni din partea mea.
Cu alte cuvinte, la orgoliul meu de roman si la sperantele proiectate in aceasta sansa, nu pot decat sa-mi tatuez pe spate brandul hartii noastre: Suntem mici!
PS: Aceasta insemnare este expresia necenzurata a unei sensibilitati ranite.
Later edit: Insemnarea initiala era presarata cu prea mult venin ca s-o pastrez in forma initiala. E patru dimineata si mi-au mai trecut dracii, dezamagirea si frustrarea. Nu pot decat sa multumesc unei echipe ce a stiut in modul ei specific sa ne creeze amintiri.
Random Posts
Comments
Powered by Facebook Comments
un porsche sper. cumpararea unui porche pentru craciun era tot un impuls mioritic.
mersi, am corectat; ma refeream la cumpararea unui Porsche in urma unei crize a varstei mijlocii pe care un occidental mediu si-ar putea-o permite; in acest caz, ca urmare a unei dezamagiri
masina ca masina. nu conteaza marca (sa fie totusi exotica macar un pic) cat culoarea. nu?
mah, arbitrul a fost de vina!
Adi, sintem frati de suferinta
. prin urmare, nu cred ca te superi daca spun si aici ce-am zis si la mine pe blog: muie steaua!
adi, sti cum e? e ca si cum nu itzi batzi copilul pentru ca a picat un examen important. asa si cu steaua ….