Ştiţi de ce – în fiecare poveste – prinţul pleacă de acasă?
Posted by Adrian Ciubotaru on 11.8.2009
Acasă este locul unde ne simţim bine, ne simţim în siguranţă, iar universul are aparenţa unui tot coerent.
În acelaşi timp, acasă este locul de unde toţi visăm să plecăm. Acasă este punctul unde lipsa de provocări îşi atinge apogeul.
Acasă este sistemul pe care ceilalţi ni l-au impus.
Nu vreau să mă simt acasă în lumea pe care cei dinaintea mea au construit-o după visele şi temerilor lor. Vreau să mă simt acasă în lumea pe care eu o construiesc.
Nu m-am simţit niciodată confortabil cu ceea ce mi s-a oferit de-a gata.
Acasă este locul de unde toţi plecăm pentru a ne întoarce îmbogăţiţi la casa construită în interiorul nostru.
De ce prinţul pleacă de la castelul părinţilor săi când are totul la picioarele sale? O împărăţie, un tron, un aranjament matrimonial.
De ce atunci când ne simţim prea bine într-un loc, ne ridicăm şi plecăm mai departe?
Pentru că toţi căutăm povestea, iar povestea nu este acasă. Poveste trebuie creată prin multe provocări, multe bătălii şi multe iubiri. Povestea vieţii noastre nu ne-o oferă nimeni. Ea trebuie apucată cu mână, trebuie câştigată şi clamată, trebuie trăită nemijlocit. Altfel vom ajunge să fim simple note de subsol la poveştile celorlalţi.
Eu am plecat de acasă pentru că eul meu are nevoie de o poveste pe măsura orgoliului şi a curiozităţii mele. Pentru că obosesc mult mai repede atunci când stau. Pentru că am nevoie de mult-mult spaţiu ca să-mi desfăşor aripile.
Tu de ce-ai plecat de acasă?
Random Posts
Comments
Powered by Facebook Comments
Acasa-i …unde fiecare se simte bine
Dintr-un soi de curiozitate viscerala , mereu am vrut sa vad ce se ascunde dupa colt… Aveam 14 ani.
Am plecat de-acasă pentru că nu am simțit niciodată sentimentul de acasă. Cineva ar spune că nu te poți simți acasă ”printre străini”. Este exact ce mi s-a întâmplat mie însă. Acasă nu înseamnă locul de naștere de unde ai plecat sau unde ”ești condamnat” să trăiești toată viața. Există multe milioane de oameni pe glob care colindă permanent sau se mută dintr-un loc în altul. Îi poți ”acuza” că nu își găsesc LOCUL numit acasă? Pe de altă parte, există o și mai mare parte de locuitori ai planetei care nu părăsesc niciodată locul în care s-au născut. Eventual se deplasează câțiva km mai la dreapta sau mai spre nord, dar atât. Acasă este unde sufletul tău e invadat de dorința de a zăbovi la infinitul pe care ți-l permite durata vieții tale. Ca urmare, eu nu sunt niciodată acasă și tot caut …. journey is the essence of life!
Am plecat atunci cand povestea mea – scrisa frumos pana atunci de parintii mei – trebuia continuata in alt ritm, in alt registru narativ. Am plecat atunci cand devenisem o pasare prea mare intr-o colivie prea mica si ….am vrut drumul meu. Greu, lung si frumos in acelasi timp, l-am urmat cu indrazneala, rabdare, curiozitate, bucurii imense si tristeti nemasurate. Il mai strabat inca…pentru ca e drumul meu…
pentru ca acasa a fost un iad…
eu sunt printesa.
Si am plecat de doua ori de acasa: prima data la 14 ani si m-am intors la aproape 25:) dupa 2 luni am parasit voluntar tronul! Pentru ca nu e pentru mine imparatia… aripile mele crescuse neingrijit.. si ca sa mi le tai …m-ar fi durut mai mult decat as constientiza ca plec pentru totdeauna! Asa ca mi-am facut bocceluta si am plecat la drum!! Nu la vanat printi! 
Am plecat din casa parintilor pentru ca prin definitie,majoritatea lor,incerca sa te indrume spre o viata pe care ar fi vrut ei sa o aibe dar n-au avut-o si indiferent de opinia ta a lor va fi intodeauna mai buna.
Am plecat fiindca am vrut sa-mi gasesc job in Bucuresti (cu asigurare medicala, carte de munca si tot tacimul) si am ajuns sa tinjesc dupa viata de freelancer
).
Nu regret c-am venit, dar nici nu ma mai umflu in pene ca sint pe picioarele mele in marele oras. Plus ca, privind inapoi, nu mai seman decit din avion cu cea care eram (fizic si mai ales neuronal).
As numi exilul a doua nastere, in zilele cu inspiratie el fiind totodata si seva romanului meu.
Dragut blogul, se pare ca ai ceva succes.
Multa bafta in continuare
Evident pentru ca am fost fortat de imprejurari sa invat sa ma pot intretine singur. Nu am invatat inca pe de-a-ntregul, (raman receptiv si la cadouri in cash sau autentica natura, preferabil ceasuri, tablouri care-mi plac, si diverse bijuterii sau obiecte de arta, preferabil continand platina si safire), dar sper ca sunt pe drumul cel bun, si ca o sa invat inainte sa ies la pensie (cam 66 % din media salariala de pe ultimii 6 ani, cu venit presupus cel mai mare, munciti timp intreg, in Norvegia).