Comments on: Senzatie de personaj

By: sunhunter

sunhunter — Wed, 13 Dec 2006 20:18:56 +0000

textier: foarte savuros zoom-ul pus pe chestiunea asta si intr-adevar m-a ajutat
ma gandesc ca trecerea de la autorul atoatstiutor la autorul-personaj e in stransa legatura cu aparitia psihanalizei. Autenticitatea aia se traducea in ceea ce nu poate fi psihanalizat (la nivel personal, insa poate fi interpretat la nivel general uman.
Eu nu-s un cititor ce psihanalizeaza,ci doar am avut de multe ori naivitatea de-a confunda povestitorul-personaj cu autorul in sine (poti scrie autentic despre un violator in serie, daca nu ai violat niciodata?).De exemplu, in Maitreyi, povestitorul era Mircea, nu Allan…
Cat despre… imprejurari suna neinchegat, iar situatiunea mi se pare statica. Conjuncturalul mi-l imaginez ca ceva ce vine “din sure vai de haos” si poate duce catre fiinta.
Pe scurt, daca o carte depaseste orizontul in care tu poti avansa cu psihanaliza, atunci sigur merita a fi citita.
Mersi pentru interventie.
la_oha: e normal ca blogul sa fie inca o incercare de-a gasi apreciere, bla bla.
si bla bla si la restul comentariului tau:)

By: la_oha

la_oha — Wed, 13 Dec 2006 09:26:53 +0000

Prostii… blogul acesta este o modalitate prin care tu doresti sa fii apreciat. Nu intelegi cum societatea nu te apreciaza si vrei sa demonstrezi inca ceva, vrei sa arati ca esti capabil, ca ideile tale sunt bune etc. E doar acea impacare cu sine pe care tu se pare ca inca nu o ai. Si daca ar fi sa judec dupa modul in care gandesti… n-ai sa o obtii niciodata. Pentru ca tu nu posezi un nivel ridicat de inteligenta sociala, interpersonala si emotionala. Neavand aceste tipuri de inteligenta dezvoltate, mereu ti se pare ca lumea e pe dos, societatea e total data peste cap, nu te intelege si nu o intelegi. In schimb ai alte tipuri de inteligenta, cum ar fi cea verbala… te exprimi foarte bine.

By: MihaÃ¯

MihaÃ¯ — Tue, 12 Dec 2006 11:37:05 +0000

semantic vorbind eu vad mai multe concepte:

* imaginea pe care o cream fata de terti: inconstient sau controlat

* identitatea ca si tip particular de imagine pe care o avem noi fata de noi insine, si care se poate multiplica prin dedublare: constient si inconstient

personal sunt pentru unificarea imaginilor (cu toate subtipurile particulare), prin constientizare

By: textier

textier — Tue, 12 Dec 2006 09:54:49 +0000

una scurtă de teoria literaturii, dacă te ajută:
romancierii au început să scrie ficţiune (fals autbiografică) la pers. I pt. un + de autenticitate
a fost tot o presiune a cititorilor inteligenţi, iscoditori etc.
care, prizînd tot mai mult romane psihologice, cu meditaţii, cu monolog interior, flux al raţiunii etc., au pus problema aşa:
dar cum de poate şti povestitorul ce e în mintea/sufletul fcr persj în parte? în naratologie a apărut formula “romancier demiurg”, concept care a fost contestat şi decredibilizat ca o vrăjeală auctorială. gata, nu mai vrem balzac şi henry james, că ne păcălesc. vrem voci “pure” şi “sincere”…
atunci, pt. că publicul cerea “autenticitate”, “verosimilitate”, “adevăr trăit”, s-a optat (şi) pt. soluţia asta, a povestirii la pers. I. Care evident are (cel puţin) un dezavantj: povestitorul nu poate muri la sfrşit… (ceea ce a constituit o altă modă a sec. xx)
boris vian are un roman sub pseudonim, f. ironic la adresa scrupuloizităţii ăsteia exagerate, în care “îl omoară” pe personajul povestitor la sfrşit, absurd aşa: şi atunci eu murii (or somthg)…
azi, cititorul e încă şi mai iscoditor (nu-i ajunge senzaţia de autenticitate), ci îl (psih)analizează pe autor, vrea să ştie raporturi intime între autor şi personaj povestitor etc.
rafinează concepte, cum ar fi “conjuncturalul”… zi-mi dragă adi, e ceva fundamental diferit de “conjunctură”, “împrejurări” sau (vorba lui ilc) “situaţiune”, de ai formulat aşa? e o nuanţă anume care ajută analiza?
evident, autorii abili precum cărtărescu se joacă cu acest gen de “cititori mai inteligenţi dect noi” şi le lansează nade din astea derutante…
m-am prins, e un pct de pornire pt. o discuţie pe chst. multiplicităţii Subiectului. am zis totuşi să te lămuresc cum pot pe parte filologică.
da, confirm: parentingul te ajută să te defineşti ca personalitate. idem alte experienţe, mai mult sau mai puţin complexe, cum ar fi profesoratul, lecţiile private, discuţiile cu oameni simpli, cu ţărani etc.

By: grey

grey — Mon, 11 Dec 2006 19:18:58 +0000

foarte ciudat, acum sunt la un prieten, la o cana de filozofie. discuta exact postul tau, desi habar n-au de tine. is it male thing?

By: MihaÃ¯

MihaÃ¯ — Mon, 11 Dec 2006 10:31:56 +0000

scuze pt spamul cu URL-uri si mai si recidivez, anterior vroiam sa trimit de fapt link-ul

http://blog.360.yahoo.com/onofreiciuc?p=245

By: MihaÃ¯

MihaÃ¯ — Mon, 11 Dec 2006 10:30:26 +0000

… daca a fi tata e genial

pentru mine nu e important copilul ca instanta absoluta, cat e dorinta mea de a nu il bruia/intina pe el

dar oricum, fiecare preia ce doreste http://blog.360.yahoo.com/onofreiciuc?p=408

By: sunhunter

sunhunter — Mon, 11 Dec 2006 10:19:50 +0000

mihai, e geniala ideea ta: copilul ca instanta (aproape) absoluta in fata caruia sa te poti prezenta “nud” in virtutea ideii ca… copilul este cel mai putin bruiat de filtrele culturale ce inca nu le-a asimilat.
cat despre a uni toate sub-identitatile tale intr-una singura… problema e mai delicata. Daca sub-identitatile sunt niste constructe sociale si supra-identitatea va fi la fel. Concluzia mea ar fi ca nu avem identitati absolute. Caci, ca sa citez din “What the bleep do we know”: In absolut, tu si eu suntem Una. Aici, intre fenomene, ne mulam in conjuncturi, intamplari, statistici. Eu sunt cel ce scrie sau eu sunt cel despre care scriu cand scriu despre mine?

By: MihaÃ¯

MihaÃ¯ — Mon, 11 Dec 2006 10:00:31 +0000

… si in plus identitatea ta va fi mai bogata, daca reunesti intr-una toate sub-identitatile tale

By: MihaÃ¯

MihaÃ¯ — Mon, 11 Dec 2006 08:31:06 +0000

probabil, cu cat ai mai multe probleme cu atat ti-e greu sa iesi in fata intregii societati cu o singura imagine, si cu atat vei avea mai multe identitati diferite

eu ma gandesc, ca daca ar fi sa am o singura identitate fata de toti, as dori sa am imaginea pe care sa o pot prezenta copilului meu

deci solutia este sa pot rezolva toate problemele la grupurile de discutii de alcoolici, sexuali, etc. , si sa le pot prezenta sincer copilului meu daca sunt intrebat

By: sunhunter

sunhunter — Mon, 11 Dec 2006 06:52:49 +0000

andrei, exact: identitatea ca manifestare e inclusa in fenomen, insa de la fenomen pana la consecintele in identitate e calea lunga a unor interpretari.
Nu pot sa uit urmatoarea intamplare. Desi avea limuzina oferita de universitate, Eliade se plimba cu metroul. Intr-una din zile a intalnit in trei statii diferite trei cersetori orbi. Intrebarea lui era ce poate sa in-semne acest lucru? Cu alte cuvinte, daca nu inseamna nimic, atunci totul e simpla intamplare sortita neantului neamintirii. Daca inseamna ceva atunci intamplarea a fost salvata de un semn pe care hermeneutica observatorului il ofera.
Ei bine, acest lucru ma preocupa si pe mine: cum filtrez evenimentele din jurul meu in asa fel incat “intamplarile” mulandu-se pe sensul meu, sa ma imbogateasca.

By: netstalker

netstalker — Mon, 11 Dec 2006 03:50:37 +0000

“E o idee ce inca nu-mi este clara in minte; oricum ce ma preocupa acum este modul in care conjucturalul influenteaza in mod hotarator identitatea cuiva. ”

normal ca da… si nu doar conjucturalul… sau cine sa observe identitatea cuiva? observatorul este si el conjunctura.

By: Andrei Rosca

Andrei Rosca — Sun, 10 Dec 2006 21:38:20 +0000

Depinde ce intelegi prin conjunctural. De exemplu, poate acest conjunctural fi legat de mitul bunului salbatic al lui Rousseau? Daca se poate, atunci identitatea ca manifestare a “personajului”, ar putea fi influentata de conjunctural.