Jurnal de calatorie (I)
Posted by Adrian Ciubotaru on 23.4.2006
Tocmai plecasem din Moinesti catre Bacau cand m-a sunat Gabi (Liiceanu n.red.) sa ma intrebe de ce nu mai scriu in blog. Stia ca fusesem plecat acasa, insa n-a crezut ca… voi lua o pauza atat de mare. Am ales sa ma reintorc in Bucuresti prin Bacau (cu trenul), si nu prin Comanesti (cu microbuzul) deoarece nu am mai gasit locuri libere la microbuz. Acum eram intr-o Dacie 1300 ce paraia din toate incheieturile si al carei interior era umplut de o voioasa muzica populara moldoveneasca.
Gara internationala din Bacau, o stiu cu ochii inchisi, de aici am plecat de zeci de ori catre Iasi. Am de asteptat jumatate de ora pana la rapidul de Botosani. Obscure procese fiziologice ma indreapta catre acest loc (A.F.?)
in care remarc lejeritatea de exprimare a unei minoritati culturale
In gara e liniste, cateva grupulete de elevi cu profesorii si cativa pensionari. Nici o fata frumoasa cu care sa ma intretin pe drum. Imi iau o “Academia Catavencu” si ma asez la lectura… cateva minute, cinci, zece… pana apare personalul de Pascani ce descarca tipete, urlete, larma, lume grabita si… femei de care Vrancioaia ar fi fost mandra.
A se observa vigoarea fizica si lipsa de retinere in a se misca intr-un mod inedit (pentru unii) in spatiul public.
In sfarsit, trenul meu (cam plin pentru gusturile mele), urc intr-un vagon, ma asez la capatul culoarului, imi aprind o tigara si astept. Dupa un sfert de ora apare nasul. Cand ma vede zambeste, probabil a intuit de ce stau tocmai la capatul culoarului, insa nici nu apuc sa scot hartiile din buzunar ca imi spune sa-l urmez intr-un alt vagon. Mergem pana la ultimul si ma parcheaza intr-un compartiment cu un un mosulet. Imi explica:
- Tataia vine de la Botosani, e veteran de razboi si o sa te treaca ca insotitor. Daca se intampla ceva, spui ca vii de la Botosani.
Scot banii, ii dau 200.000, zambeste si pleaca. Tataia se uita la mine, zambeste complice (traim si noi, traieste si el, se explica), isi scoate carnetul si se duce in compartimentul vecin la o profesoara (sa completeze ea) ce calatoarea prin acelasi miraculos sistem.
Desi am stat cu tataia singurei in acel compartiment, mai mult de jumatatde drum nu am avut liniste. Tataia avea reflexe socializatoare in plin avant ce nu prea au coincis cu dorinta mea de a lectura revista. A inceput sa ma intrebe de unde sunt de loc, daca sunt insurat, apoi a inceput sa filozofeze despre viata grea in aceasta tara, a luat foi din revista pe care le-a rasfoit cu mentiunea ca el nu vede scrisul mic, castigandu-si astfel legitimitatea de-a-ma ruga sa-i citesc fiecare titlul care lui i se parea cat de cat interesant.
N-a vrut sa-l pozez, insa tot l-am prins.
L-am intrebat pe ce front a luptat (daca tot e veteran) si mi-a raspuns ca n-a luptat. A fost refugiat. In vara lui ’44, ne-au luat nemtii cu trenul si ne-au dus in sud, la Caracal. Se retrageau din fata rusilor, apoi in toamna ne-am intors inapoi, am venit pe jos pana la Botosani.
Intr-un final, a adormit.
M-am intors la lectura mea draga,
peisajul anost si clinic de campie
E o trauma implicita sa traiesti la campie, in fine…
E o trauma implicita sa traiesti la campie, in fine…
In Gara de Nord l-am intrebat pe tataia de Botosani cum se face ca nu are nici un bagaj. Mi-a spus ca nu intentiona sa vina in Bucuresti cu trenul asta. El se dusese la amiaza la gara sa intrebe daca cupoanele lui de veteran sunt valabile (pentru trenul de noapte), iar nasul cu care a vorbit l-a convins sa urce in trenul de zi pentru a scoate de pe urma lui ciubucurile aferente. Ce e drept, nici tataia nu a iesit in pierdere, a primit partea lui de prada.
20:00 - peronul Garii de Nord. Imi aprind o tigara si ma indrept catre metrou.
Random Posts
Comments
Powered by Facebook Comments
Ce poveste pisda. Ai har divin. Se vede ca ai ciocanit multe oua la Muinesti
Hai Hristos a-nviat.
Te pup si accelerez.
Al tau sincer si devotat maestru in ale frecusului,
Jiji Cebali
gay…minoritate culturala ..eufemistica exprimarea …in rest e ok… poate ar trebui ca sa faci o selectie mai serioasa a fotografiilor
bine, Adi!
bravo ba. esti iertat ca n-ai mai scris atita timp.
de-aveam numaru’, cred ca si io sunam sa-ntreb ce-ai de nu mai scrii.
bine-ai revenit.
asteptam si volumele viitoare. PS: numarul lui e facut public la profil… gata, te-am desconspirat fanelor tale
multam , multam
mishu, sper ca nu am atins vreo coarda mai sensibila in ce priveste minoritatea mentionata
diamond, nr nu e pt fete
miine o sa postez si eu niste poze… doar nu degeaba am fost in Birlad.
si nu de alta, da’ tot vorbeai tu de minoritati culturale 
)
si inca ceva: bai, ametila, Cami nu vorbea despre numarul din poza, ci despre numarul tau de telefon, pe care l-ai facut public la “profil”. daca tot despre el vorbeai… vezi ca dai de banuit
subiectiv, stiu la ce se referea diamond si am raspuns exact asa cum sta treaba: nu mi-am postat numarul de telefon pentru fete/baieti, ci pentru chestiuni mai profesionale asa…;)
nu sunt un purtator de cuvant al minoritatii … a fost doar o remarca …si eventual aca e vreo banuiala …tu stii f bine ca am fost un tip OK
genial. m-ai omorat.
si am ras la “chestiuni profesionale asa…
”. eu chiar credeam ca e pentru fete!
mishu, stai absolut linistit:)
draga laura, de vreme ce e pus si id-ul de ym si e mult mai usor sa scrii, ce ar putea motiva o fata sa sune decat si numai decat niste ratiuni profesionale? logic, nu-i asa?;)
e mult mai usor sa scrii??? incotro ne indreptam, draga adi??? (si de unde venim, ma rog…)
nu e logic.