It’s Paula-nick
Posted by Adrian Ciubotaru on 5.10.2005
Intrebare: Tocmai am citit zilele trecute Guts. M-a socat scena din piscina. Povestirile sunt reale?
Chuck Palahniuk: Da, toate cele trei povestiri sunt adevarate. Ii cunosc pe fiecare dintre tipi. M-am rugat ani intregi sa gasesc un mod de a lega povestile intre ele. Cele trei ‘victime’ duc o viata normala. Primii doi au fost prieteni in facultate – scena cu ceara s-a intamplat in timp ce tipul era la facultate, nu cand avea 13 ani. A trebuit sa renunte la facultate si sa se mute in alt stat deoarece facturile medicale au fost enorme. Tipul din scena cu piscina l-am intalnit la un grup pentru dependentii de sex in timp ce faceam cercetari pentru Choke. Mai tarziu am aflat ca necazurile lui sunt destul de comune si conduc la procese spinoase.
I: Am citit recent Guts. Ai incercat in mod constient sa scrii o povestire pe care oamenii sa o gaseasca neplacuta sau a fost efectul secundar al unei povestiri pe care ai scris-o din cu totul alte motive?
CP: Scopul meu este intotdeauna sa te fac sa razi, sa simti ceva in stomac si in final sa-ti rup inima. Sfarsitul cartii (cu cainele familiei) este atat de trist inca ma doare sa-l citesc cu voce tare. Povestea este salvata de patosul final care dezvaluie rusinea naratorului. Nu, este o calatorie dura pe care filmele nu vor risca sa o faca, insa cartile trebuie sa riste acest pas. Din acest motiv am scris-o.
I: Guts este o carte extraordinara cu mentiunea ca sotia mea banuieste ca ultima sectiune (“cautarea de perle”) este o poveste adevarata. I-am spus ca nu este, caci avortul sorei s-a terminat prea bland. Mi se pare ca povestea este prea bine scrisa pentru a fi convingatoare ca reportaj. Te-ai gandit vreodata sa o faci mai ‘reala’? De asemenea, ar fi interesant de stiut in ce masura iti bazezi povestea pe miturile urbane?
CP: Sotia ta are dreptate in legatura cu avortul – desi sora ce ramane insarcinata este o fictiune. Prietenii mei de la cercul de scriitori mi-au spus ca era nevoie de ceva mai comic la final. Asadar, am adaugat sarcina. Asta ador la prieteni: un stomac puternic.
I: Felicitari pentru Guts – nu am citit niciodata ceva care sa ma faca aproape sa lesin. Poti sa ma adaugi pe lista. A fost prima carte de-a ta pe care am citit-o si, dupa ce am discutat cu prietenii mei (mai avizati decat mine), mi-au recomandat diferite carti. Asadar, ce carte de-a ta ai prefera ca oamenii sa o citeasca prima data? Exista un text de care sa fii mandru in mod special sau o carte ce simti ca ar spune totul despre tine?
CP: Poti arunca o privire pe Lullaby. Se citeste repede si povesteste niste chestii ecologice care ma tortureaza si nu exista nici o sansa sa devina un film.
I: Am citit intr-un interviu ca numeri oamenii care lesina in timp ce citesti Guts. De ce?
CP: Avem ideea ca cartile trebuie sa fie niste obiecte dragute ce stau pe raft pana cand le citim si adormim. Laura Bush chiar a spus-o la Oprah. De fapt, cartile pot fi cele mai inovatoare instrumente. Sunt consensuale – cum e si Fight Club. Nimeni nu trebuie sa le puna pe post. Nu, trebuie sa faci un efort si sa le citesti. Asadar, cartile manipuleaza povesti intr-un mod in care celelalate canale nu au putut-o niciodata. Si totusi noi irosim aceasta libertate; scrie carti dragute. Ei bine, scopul meu este sa folosesc aceasta libertate. Voi sta la extrema cealalta decat Rosamund Pilcher (pe care mana mea o citeste) si voi scrie despre povesti negre si ciudate. Pentru ca pot.
Nu am crezut niciodata povestile despre Dickens ca citea cu voce tare si oamenii lesinau. Acum am vazut ce putere pot avea cuvintele, putere care chiar o au. Ador puterea cuvintelor – fara muzica si efecte speciale – si vreau sa demonstrez aceasta putere. Dupa aceea, voi renunta la cadouri (tiare, picioare artificiale si bijuterii) doarece oamenii au nevoie de debusee comice.
I: Cat din structura propozitiilor ce le folosesti sunt editate si re-editate pentru a le mentine atat de intense si simple? Imi amintesc de Carver si de Bukowski si stiu ca lor le placeau sa scrie si sa lase manuscrisele neatinse. Asadar, in ce masura proza ta este finisata?
CP: In orice scriere scopul meu este sa vad actiunea terminata. Stabilesc in minte intriga scenei si incerc sa mentin capitolul cat mai scurt nepierzand din vedere subiectul intreg. Uneori incetinesc actiunea doar pentru a crea efectul dorit – gandeste-te la scena cu indiciul din Survivor. Asta stabileste ‘creierul’ personajului si ‘autoritatea’ naratorului. Insa tot trebuie sa fie o porcarie de subiect interesant. Asadar, inainte sa scrii scena, gandeste-te: ce urmeaza sa se intample aici?
I: Ce parere ai despre imperiul lui McSweeney? Crezi ca a schimbat sau a influentat obiceiurile de lectura si metodele de publicate in Statele Unite? Esti abonat la vreo revista literara sau la vreun ziar?
CP: Imperiul lui McSweeney? Auci. Nu m-am gandit niciodata la asta cu exceptia unei piese pe care Credinciosul a scris-o despre forumurile Landmark. Ei par sa creada ca am scris Fight Club intr-o noapte dupa ce am urmat cursul lor… Doar proasta scriitura si verificarea faptelor. Asta e singura mea legatura cu acesti oameni. Altfel, m-am intalnit cu Heidi Julavits si e destul de ok. Asta e tot.
I: Ultimele tale carti au facut parte dintr-o trilogie horror si Stranger than fiction pare sa continue tendinta. Ce anume te atrage la acest gen de fictiune? Crezi ca avem nevoie sa vedem o intoarcere la stilul comentariului social?
CP: De fapt, colectia de povestiri scurte de anul viitor (incluzand si Guts) va fi a treia carte din seria horror. Mi-au placut cartile horror, insa acum mi se par intepenite. Acest gen a fost dintotdeauna modul nostru de a manipula morcovul invizibil care este prea amenintator si terifiant pentru a-l recunoaste. In modul asta este vorba mai mult despre probleme sociale. Din acest motiv ador povestile horror si imi place si mai mult modalitatea sa le vad unse in metafore vechi cum sunt vampirii. Care sunt noi monstrii ce intruchipeaza problemele despre care ne este frica sa vorbim? Deci, sunt implicat in jocul comentariilor sociale, doar ca nu lovesc oamenii in cap cu ele.
I: Muncitorii din Fight Club si Choke par sa fie inspirati din politicile autonomiste din anii ’60 si ’70 atat in refuzul cat si in manipularea muncii. Despre asta e vorba? De asemenea, ai citit Empire de Michael Hardt si Antonio Negri? Daca ai citit, care este parerea ta despre conceptul lor de ‘multime’ si crezi ca vrea sa insemne ruptura maselor si violenta?
CP: Habar n-am despre ce vorbesti. Cartile sunt bazate pe experienta prietenilor mei si pe modul cum au reactionat la joburile lor (de exemplu, Geoff Pleat urina in supa). Cu totii facem prostii din astea. Evit teoriile abstracte deoarece anecdotele si povestile “adevarate” au un impact emotional si pedagogic de lunga durata. Imi pare rau, nu sunt la fel de inteligent ca cartile tale. I: Ai semnat cu amabilitate o carte pentru mine la Borders in Cambridge anul trecut si ai mentionat in scurta discutie purtata atunci ca te-a ajutat cursul Landmark. M-am interesat de atunci si m-am intrebat despre pericolele non-Landmarkees in viata oricui. Cum raspunzi acestor lucruri si chiar este o modalitate de a intalni femei bune?
CP: Landmark nu rezolva orice problema, dar iti va oferi instrumente pentru a obtine ce doresti. Chiar si femei. Insa chiar ai nevoie de acei oameni pentru a te sustine? Indiciu: majoritatea oamenilor nu-si doresc ca tu sa te schimbi si sa iti implinesti visele. I: In afara de Fight Club, care din cartile tale ai dori sa ajunga un film?
CP: Se pare ca la Choke, a patra carte, vor incepe filmarile in acest an. Nu ma intreba despre distributie. Dincolo de asta, Invisible Monsters si Diary vor deveni filme in anii viitori. Dar as vrea si Survivor sa faca o figura frumoasa. Insa aceasta nu e cea mai mare problema a mea. I: Am sa te intreb ceea ce toti gandesc, insa sunt al naibii de fricosi sa intrebe: cum se pronunta numele tau? a) Pa-lah-ni-uck b)Paula-nick c)Paula-nook d) Pah-loo-nick e) Nici una din variantele de mai sus.
PS: Ador toate cartile tale, cu exceptia Invisible Monsters care m-a plictisit de moarte. Care a fost faza? CP: Este Paula-nick. Si-mi pare rau pentru Monsters, am renuntat sa incerc sa fiu de toate pentru toti. Totusi, nu ai sa crezi cati mi-au spus ca Monsters este cartea lor favorita.
I: Care este cel mai bolnav si mai pervers incident in care ai fost implicat? CP: De parca as spune-o aici. Nici gand. Voi scrie o carte despre asta si o voi vinde pe bani!
I: Cand ti-am citit romanele mi-am amintit de o poza in care Nelson Algren se uita prin geamul unui bar plin de ciudati/blestemati/singuratici pentru a observa, a nota in speranta ca va putea folosi scena intr-o viitoare carte. Ma intrebam: personajele tale sunt observate in aceeasi maniera impartiala sau experientele din cartile tale sunt mai subiective, venite mai degraba din imaginatie?
CP: Sunt prea multe carti scrise despre Ce este lumea ‘reala’. Telul meu a fost intotdeauna sa arat cum ar fi Daca. Asadar, caut povesti extraordinare ori de cate ori ma intalnesc cu cineva. Chiar si strainii iti spun lucruri uimitoare, de obicei pentru ca nu te cunosc. Asadar, aproape toate povestile mele sunt adevarate. Pur si simplu am un prag scazut al plictiselii.
I: Mi se pare ciudat de inspirata ideea de a te distruge pe tine si toate posesiunile materiale ca mijloc de a te regasi. Asadar, intr-o epoca in care conteaza doar ce detii, crezi ca umanitatea inca mai are o sansa sau ne vom autodistruge in viitorul apropiat pentru a reveni pe calea cea buna?
CP: Fiind un copil din clasa de jos, am fost crescut sa cred ca succesul inseamna sa detii lucruri si sa ai o slujba buna. Acum mi-am dat seama ca visul parintilor era gresit. Nu detii nimic cu adevarat si nu esti niciodata implinit ca persoana. Totusi poti ramane intepenit in lucrurile ce le detii si intr-o imagine de sine depasita. In plus, cred ca umanitatea este perfecta. Face aceleasi greseli de 1000 de ani. Asadar, cred ca suntem cei mai buni. Relaxeaza-te.
I: Te intalnesti cu conservatorii, cu persoanele religioase? Te abordeaza? Si daca da, ce se intampla? CP: Aproape in toata opera mea, incerc sa re-inventez imagini crestine, povesti si teme. Ai fi uimit de cate scrisori primesc de la tineri crestini ce recunosc acest lucru si se bucura.
I: Am vazut de curand Postcards From The Future DVD. M-am regasit profund in multe din ideile din discutiile de pe acest DVD. Un lucru care m-a tulburat a fost o chestie pe care ai spus-o cand ai vorbit despre importanta povestilor la nivel personal – amintirile de care ne agatam, obiectele castiga un sens in plus atunci cand au o poveste atasata de ele si tot asa. Cat de importanta este fictiunea in comparatie cu amintirile si povestile personale?
CP: Oamenii isi vor trai intotdeauna vietile in concordanta cu povestile. Cred ca cea mai buna indemanare este aceea de a ne construi propriile vieti. Sa ne indepartam de povestile pe care ni le ofera propria cultura si apoi sa ne cream propria noasta poveste: despre trecutul nostru, prezentul si viitorul nostru. Fara aceasta putere – povestitul si scrisul – intotdeauna vom fi obligati sa acceptam povestea celuilalt.
I: Am ajuns la cartile tale ca majoritatea oamenilor: prin filmul Fight Club. M-a dat gata si, dupa cate stiu, este diferit de carte, ma intreb daca-mi poti spune cat de mult te-ai implicat in producerea filmului.
CP: Imi pare rau, am fost doar un simplu turist. Chiar am luat cativa prieteni cu mine sa vada procesul deoarece am dorit sa faca parte si din noua mea viata, insa marele meu proiect este intotdeauna urmatoarea carte. Dar, la naiba, Fincher a facut o treaba buna! De ce sa ma plang?
I: In septembrie ai avut un interviu in Independent. “Americanii nu vor sa fie criticati acum. Nu vor sa auda nimic. Pe 11 septembrie, mi-am dat seama ce se intampla. Nu ai fi putut sa publici Fight Club pe 12 septembrie sau mai tarziu. Publicul american nu va avea pentru mult timp nici o simpatie sau intelegere pentru arta subversiva sau fata de argumente de orice fel. As spune ca aceasta este descrierea unui personaj (national) care are nevoie sa fie vindecat. Esti de acord?
CP: Sunt de acord, insa nu poti vindeca pe nimeni daca nu se administreaza tratamentul. Este timpul sa apara lucruri fermecatoare si distractive pentru a seduce oamenii, pentru a-i face sa priveasca realitatea printr-un nou set de lentile. Cred ca Orwell ar crede la fel. I: Ai spus intr-un recent interviu ca, daca nu scoti o carte pe an, nu simti ca muncesti sucifient de mult si, de asemenea, ai spus ca simti ca fiecare noua carte este mai buna decat precedenta. Nu sunt de-acord. Desi iti admir ideile, gasesc ca stilul lipseste ori de cate ori citesc o carte noua. Te-ai gandit ca probabil o carte pe an va fi prea mult si calitatea va avea de suferit?
CP: Multumesc pentru opinii. Uite raspunsul: cand ma vezi, pune-mi un pistol la tampla si apasa pe tragaci. Asta te va face sa te simti mai bine. Personal, cred ca stilul meu este din ce in ce mai bun. Unele parti din Fight Club nu le suport.
I: Ce sfat poti oferi unui tanar scriitor care incearca de cativa ani sa scoata o poveste coerenta dintr-un amestec de idei? El simte ca exista un mod de a le modela cumva in ceva lecturabil, dar inspiratia vine si pleaca ca o urma pe nisip. Tehnici? Exercitii? Trucuri? Te rog nu-mi spune ca trebuie doar perseverenta.
CP: Guts este un bun exemplu. Sunt trei povesti ce le stiam de ani intregi. Doar prin recunoasterea unui tipar sau a unei teme comune (rusine, singuratate, masturbare) le-am putut uni intr-o singura povestire. Uita-te la ideile tale si gaseste o tema comuna sau chiar un personaj comun (astfel am transformat o adunatura de povesti in Fight Club – il aveau in comun pe Tyler). Tema comuna iti va permite sa legi scenele tale intr-o buna poveste (sau carte).
I: In cartile tale, mai ales in Fight Club, Choke si Diary, prezinti sentimentul vietii ce se scurge din tine aratand instantanee din monotonia rutinei unui personaj. A fost o perioada din viata ta, probabil inainte de a te lansa ca scriitor, care te-a condus la abilitatea de a sesiza atat de bine acest sentiment? Unii au vazut asemanari intre opera ta si cea a lui Iain Banks. Ce crezi? CP: Dupa 30 de ani, acest sentiment este aproape constant. Probabil din acest motiv nu am inceput sa scriu pana nu am realizat ca viata mea trebuie sa fie mai mult decat simplul fapt de a-mi plati facturile. Aceasta insatisfactie conduce la dorinta de schimbare si de actiune, deci e normal ca povestea sa inceapa aici. Si imi pare rau, nu am citit Banks.
I: Ai scris despre adulti care se bat de placere, supermodele transexuale desfigurate in mod oribil, ai scris despre moarte, despre oameni ce-si bagau lucruri in fund pentru a obtine placere sexuala, despre chestii pline de pornografie. Prin urmare, cand scoti cartea pentru copii? Vreo sansa sa colaborezi cu JK Rowling? CP: Doar in visele mele.
I: Am citit ca esti un fan al lui Denis Johnson. Te-ai gandit vreodata sa scrii ceva cu o tenta futuristica?
CP: Voi face pasul acesta cand voi ajunge acolo, dar dorinta mea secreta este o piesa de teatru. Limitele decorului, ale personajelor si ale timpului mi se par o provocare imensa.
Anul viitor voi lansa Haunted. Dupa aceea va fi o carte despre regulile scriiturii minimaliste pe care le folosesc. Apoi doar Dumnezeu stie ce va mai fi. Deocamdata, trebuie sa schimb uleiul la camioneta mea. Apoi sa ma apuc de scris. Seminariul se tine in seara asta si vreau sa am pregatit ceva bun (ciudat, intunecat, ofensator).
Multumesc pentru intrebari si lectura din Guts. Over and out…
Sursa: Guardian Unlimited Books
Random Posts
Comments
Powered by Facebook Comments