scrii frumos Adrian…iar conceptul asta de gard ma duce cu gandul la un citat care imi place

Se spune ca o calugarita ar fi inventat sarma ghimpata …

cum are si placebo o melodie cu : protect me from what i want….suntem vulnerabili fatza de ceea ce ne dorim…

slovenii iubesc enorm florile, sunt preocupati de gradinarit inca de mici.
au si langa blocuri straturi de flori, pe care le ingrijesc foarte atent. pana si mormintele sunt impecabile.
in ljublijana cand am fost in 2001 am avut socul vietii sa vad in fiecare intersectie lalele si narcise…este o dragoste pentru frumos care ii uneste. si cu riscul de a ma hazarda poate ca exista chiar concurenta (cine are cea mai frumoasa gradina) si poate d-aia nu au garduri….sa isi priveasca rezultatele si sa se autodepaseasca

e posibil ca astea sa se transforme in garduri pentru ca avem cateodata senzatia ca libertatile noastre se bat cap in cap si ca dragostea aia practica de care-ai povestit tu e de tinut in curte, in lesa, sub cheie.

astept ziua in care oamenii care locuiesc pe strada libertatii o sa joace prinsa cu sarit peste garduri.

e mai solicitant, dar acum, parca e mai multa tehnica. sau stil.

de curand m-a lamurit un prieten doctor ca acea infasare cat mai stransa in scutec incearca sa creeze o continuitate in perceptia de “loc stramt” pe care i-o da bebelusului uterul/pantecul matern.

tot el mi-a spus ca de-a lungul vietii copilul si mai tarziu adultul incearca sa isi caute sau sa isi creeze acelasi tip de spatiu intim si stramt, dar in acelasi timp confortabil, o incercare de a reface “cuibul”/ “matca”.

o fi, nu o fi adevarat? parca inclin sa cred ca da.

pentru asta oamenii fac sacrificii inimaginabile, risca, devin chiar si sclavi, dar simt ca rezultatul merita sacrificiul: casuta de vis. (sau masina de vis, daca e sa curga ceva sange de nomad prin vine )