Posted by Adrian Ciubotaru on 16.2.2006
In drum spre Club A, in seara lui 14 februarie ma gandeam la rolul ontologic al informatiei in conturarea orizontului nostru cultural si afectiv. Exista o manie catre informatie ce este vazuta ca un capital de mantuire: cu cat cunosti mai multe cu atat esti mai mantuibil. Acest accent pe cantitate contine presupozitia riscanta ca avalansa de informatie este de la sine coerenta nefiind neaparat necesar un efort de ordonare si filtrare pe o anumita scara de valori.
Tocmai mancasem si aveam o arsita chinuitoare. Ningea cu fulgii, eram imbracat subtire si am ajuns ultimul. Baietii deja erau usor ametiti si plini de chef. Era destul de full, nu aveam masa si ne-am postat strategic la intersectia dintre ring si bar. Fete cu cornulete cu ravase (mi-a picat ceva cu dragostea la prima vedere si cat de unic sunt eu), o vrajitoare simpatica (care l-a cunoscut in mod deliterios pe jolly), semi-timiditatea lui Alex, buna dispozitie a lui Radu (care a postat si el doua insemnari despre aceeasi seara), fete de toate apucaturile etico-estetice si setea mea (de bere, de o viata mai buna, de Nobel). Prinsi in valul comuniunii erotico-culturale cu toata fetele din club am ajuns si la ideea (devenita apoi polemica) a limitelor culturale ale erectiei nooastre, insasi sky is the limit este o limita cultural (evident). In fata celor doua fete ce mi-au creat senzatia ca tocmai au coborat dintr-un BMW si a ideii mele ca exista o limita inter-sexuala de abordare, Radu s-a revoltat: Daca Elena Basescu vine aici si-mi spune ca ma iubeste, eu ar trebui sa cred (pe baza limitelor) ca nu voi putea fi cu ea si ar trebuit s-o refuz? Eram cam rupt si abia ma mai tineam pe picioare si argumentul lui Radu (luat din Matrix si care seamana in mod suspect cu ideea idealismului lui Berkeley: daca inchid ochii, lumea va inceta sa existe) ca lingura nu exista mi-a mosit contra-argumentul meu remixat pe ideea lui Sabato a stratificarii pe orizontala a societatii. Exista femei ce ne sunt destinate noua, exista un anumit gen de femeie cu un anumit fel de aura pe care suntem predestinati sa le intalnim. Inca de la nastere, pe orbita organului nostru se invart doar un anumit gen de femei (cele ce s-au miscat deja pe aceleasi frecvente in care ne-am miscat si noi). Desi teoretic, putem avea orice femeie in afara de mama noastra, practic, ar trebui sa stim ca o anumita pasarica va zbura intotdeauna cu predilectie catre alt cuib. Cu alte cuvinte (sa ma ierte cititorii pretiosi), pula mea este setata cultural doar pentru anumite femei. Pot castiga maine un miliard de dolari si, in acelasi timp sansele mele de a copula cu Madonna sa nu se modifice simtitor. Evident ca revolta profund legitima pe care o simtim cu totii este ca nu exista o limita in ceea ce putem face sau in ceea ce am fi in stare sa facem: suntem zei. Imagineaza-ti, Radu, exista fete de 20-22 de ani ce nu au calcat in viata lor intr-un tramvai sau metrou. In ce univers (simbolic) se misca ele, pe ce frecvente isi freaca fundul?
Daca locuiesti cu bunica, muschii tai culturali si spirituali nu vor motiva prea multe femei in a veni in miez de noapte la tine acasa pentru o partida amoroasa. De ce? Faptul ca locuiesti cu bunica te arunca in alt univers simbolic/pe alta orbita/ pe alta frecventa etc. E foarte posibil sa ma insel, e foarte posibil ca limitele aceasta sa fie o proiectie imaginara ca o consecinta a unor experiente anterioare ce probabil eu le-am interpretat gresit. E posibil, insa pot sa stau si in cap, exista si vor exista intotdeauna o limita primordiala ce se mixeaza in doua compotente spatio-temporale: nu pot fi oriunde si nu pot fi oricand. Pornind de la aceasta situatia structurala conditiei umane fiecare isi poate interpreta cum doreste limitele sale, insa impresia mea este ca a-ti cunoste limita este un act de pertinenta si de pragmatism in genul nasucul cutarei domnisoare este prea sus pentru pula mea, anumite piete de desfacere inca nu sunt coapte pentru produsele mele sau invers.
Tot ce in noi insine se revolta asupra lanturilor unor limite, Radu a numit (frumos) speranta, insa eu agreez cuvantul iluzie (ce in mintea mea are demnitatea unui arhetip). Iar iluzia ce intretese cu limitele si pragmatismul. A incerca sa rupi o orbita inter-personala e ca si cum ai fora la nesfarsit un teren sterp: vei crapa pamantul in doua, insa tot nu vei reusit sa rupi orbitele electronilor ce sunt setati pentru o anumita frecventa.
Discutia a durat mult, s-a intrerupt mult, s-a prelungit mult. Plecase jolly, plecase si Alex. Ce s-a intamplat mai tarziu a fost ceva (despre care nu voi povesti) ce a confirmat si ce a negat din ideile noastre. Am gasit intr-un final masa la care ne-am asezat. Ni s-a alaturat si un var de-al lui Radu, documentarist la o anumita televiziune ce ne-a povestit multe chestii in stare a ne ridica gradul de incredere in mass-media si cu care ne-am contrazis pe datele cand anumite melodii din adolescenta noastre au fost lansate. Snow – Informer, Haddaway – What is love, 2 Unlimited – No limit etc. Ei au plecat pe la patru, eu am ramas sa-mi marketizez ideile pana cand s-au aprins luminile in ring.
Nu vad limita ca un inhibant de motivatie si cucerire erotica, culturala, sociala etc, dimpotriva imi revela multitudinea posibilitatilor pe care le am. E o idee super-optimista: intotdeauna va exista cineva, intotdeauna cineva se va invarti pe o orbita doar pentru tine, doar pentru ca tu sa-l/s-o cunosti. Intotdeauna ceva se misca deja intr-un viitor incremenit ce astepta ca tu sa-l animezi, sa-l trezesti la viata. Faptul de a fi milionari in dolari, de a avea o vila la Copacabana etc se afla in viitor, se misca pe o orbita… sunt evenimente ce se petrec in viitor si astepta ca noi sa ajungem acolo pentru ca sunt setate in limita idealurilor si posibilitatilor noastre. Nu e o chestie tragica aceasta limita, e doar sentimentul cald ca traim intr-un univers coerent, intr-o lume ce se ordoneaza interesant si provocator pe razele dorintelor noastre.
Random Posts
Dacă ţi-a plăcut acest articol te poţi abona prin email, folosind formularul de mai jos:
Comments
3 Responses to “Club A, un BMW si limitele erotico-culturale |”
Trackbacks
Check out what others are saying about this post...
Mentiuni pe Twitter
bravo!
As putea sa stiu si eu cine e acest Adrian Ciubotaru? Sper ca nu e chiar asa un VIP incat eu care nu-l cunosc sa fiu ultima inculta… Am citit articolul si mi s-a parut #@$% (nu gasesc altceva potrivit in afara de “foarte tare” – care nu imi place). Articolul asta a aparut in vreun ziar? Sper sa-mi si raspunda cineva. Multumesc