Posted by Adrian Ciubotaru on 15.8.2011
Citisem undeva (referitor la etica protestantă a muncii) că oamenii credincioşi muncesc mai mult decât ateii. Cei care cred într-un Dumnezeu sunt mai optimişti, au mai multă încredere în coerenţa lumii şi, prin urmare, sunt convinşi că munca lor va fi apreciată de divinitate şi implicit răsplătită. Concluzia era una simplistă: credinţa aduce bunăstare, iar Dumnezeu apreciază prosperitatea.
Cu alte cuvinte, prosperitatea – atât spirituală, cât și materială – este rezultatul unui un act de credință, implicit de încredere. Cei care își riscă încrederea tind să se descurce mai bine în această lume și, cine știe, pe lumea cealaltă.
Pe baza acestei idei, am impresia ateismul nu predispune la prosperitate. Daca s-ar face un sondaj printre oamenii cu mulți bani, pun pariu că majoritatea cred în Dumnezeu. Nu știu, poate mă înșel…
Posted by Adrian Ciubotaru on 6.8.2011
În mod paradoxal, îmi place mai mult muntele decât marea. Paradoxul este că ajung să mă duc mai des la mare decât la munte. Majoritatea prietenilor se duc la mare și, când e vorba de mers pe munte, rândurile se subțiază imediat în jurul meu.
În rarele ocazii când urc totuși pe munte, trebuie să o dau în bară cumva și să trag o sperietură pe cinste.
Am mers acum vreo patru ani, iarna, în Bucegi, și totul a ieșit prost. Eram cu încă doi prieteni și am pornit pe înserat să urcăm la cota 2000 de la 1400. Niciunul dintre noi nu avea experiență montană, în schimb aveam la noi doar o hartă pixelată scoasă de pe net, un trepied și un aparat foto, iar eu eram istețul care urca încălțat în ce mai frumoși și mai alunecoși adidași de vară.
În mod evident, n-am ajuns la cota 2000, începuse vijelia, abia mai vedeam în jurul nostru și ne-am rătăcit. Am găsit un popas (o mică chestie de beton, fără geamuri și fără ușă) unde am stat jumătate de oră și apoi ne-am întors. Era deja miezul nopții când, coborând, am văzut luminile hotelului de la 1400. Deodată, câinii din vale au început să latre și oamenii au început să urle în timp ce noi ne întorceam de sus pe drumul forestier.
Câinii lătrau, oamenii urlau pentru că, în vale (cam de unde se iau telescaunele), veniseră urșii. Vreo 8-9 urși erau alungați în sus în timp ce noi coboram pe drum. Prietenul cu trepiedul și aparatul foto (era student la fotografie, ce să-i faci!) a sărit în jos, în dreapta drumului, și l-am văzut rostogolindu-se în pădure. Celălalt prieten mi-a spus să stau calm și să mergem pe drum în pași de pitic (ca la orele de sport).
Am văzut în fața mea, la câteva zeci de metri, urși traversând drumul în sus și apoi, când am îndrăznit să mă ridic, am văzut în dreapta drumului, alți urși intrând în pădure. Nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă vreun urs ar fi luat-o pe drum unde noi mergeam în pași de pitic ca la orele de sport.
Într-un final, urșii au dispărut în întunericul din jurul nostru, am reușit să coborâm pe drum întâlnind primii câini. Când ne-au văzut, oamenii de acolo erau cât pe ce să ne ia la bătăie. Probabil rar le-a fost să vadă niște turiști atât de inconștienți.
O altă inconștiență am comis și acum câteva zile când am fost în Bucegi, iar despre aventura rezultată de aici despre care voi povesti mâine.
Posted by Adrian Ciubotaru on 28.7.2011
Acum 5 ani de zile, trebuia să fii doar un blogger bun. Eventual, trebuia să mai ieși din când în când la întâlnirile de la Motoare cu bloggerii. Între timp, au apărut evenimentele specializate, au apărut Twitter și Facebook. Pentru un blogger, pentru o persoană care activează în online, aria preocupărilor a crescut exponențial.
În timp, a devenit relevant și modul a mobiliza offline propria comunitate crescută în jurul numelui tău. Dacă înainte era suficient să fii un blogger bun (să produci conținut de calitate în mod constant), acum această cerință este necesară, dar nu mai este suficientă. Ți se cer din ce în ce mai multe rigori care țin de brandul personal, de capacitatea de a relaționa, de a produce proiecte populare și de a veni cu tot felul de inițiative. Oricât ar fi Social Media o bulă, blogul a devenit o parte dintr-un peisaj mai larg.
De câteva săptămâni, în acest peisaj – unii ar spune aproape plin – a apărut o nouă provocare, o nouă rețea socială. Google Plus încă este un instrument necunoscut pentru mine. Nu știu cum să-l apuc, m-am trezit cu câteva sute de oameni care m-au adăugat în cercurile lor, încă analizez posibilitatea de a oferi alt tip de conținut aici și încă îmi caut un ton propriu.
Social Media este un domeniu unde înveți din mers sau mai degrabă experimentezi în timp ce înveți să mergi.
În ultimii ani, cel puțin la mine, s-au schimbat destule lucruri. Nu mai folosesc Yahoo Messenger, contul de Flickr este aproape inactiv, m-am jucat cu Tumblr, însă nu m-a prins şi deocamdată n-am găsit o utilitate pentru Foursquare. În ultimul an, am observat că Facebook mă fascinează mai mult decât Twitter şi, recent, Google Plus îmi face cu ochiul.
Dincolo de toate acestea, blogul propriul a fost şi rămâne nucleul prezenţei mele online. Realizez că provocarea nu este prezenţa furibundă pe orice reţea socială îmi cade în mână (deşi îi admir pe cei care reuşesc să fie prezenţi peste tot), cât mai ales focusarea (idee furată de la Andrei Roşca) şi modul cum rezist la ispita – foarte mare – de a mă risipi.
sursă foto
Posted by Adrian Ciubotaru on 15.7.2011
Am fost plecat săptămâna asta prin țară și îmi pare rău că n-am apucat să anunț evenimentul de azi organizat de Revista Biz la finalul campaniei BCR Refinanțare.
Evenimentul – o premieră în sine – a fost un prilej de lămurire pentru atât pentru cei direct interesați de campaniile online (companii, agenții și bloggeri), cât și pentru cei deranjați de această campanie sau cei stresați de afluxul de mesaje sau (un termen popular în mediile online) hateri.
Dincolo de regula deja clasică în blogosferă (o campanie nu e bună dacă nu mă include și pe mine), pot spune că mi-a plăcut mult provocarea lansată de BCR (împreună cu Revista Biz și Blogal Initiative – Chinezu) pentru comunitate, o provocare care s-a dovedit inspirată ținând cont de rezultate, buzz-ul creat și precedentul care s-a stabilit cu această ocazie.
A fost o campanie dificilă (nu-i ușor să ambalezi un produs de refinanțare), o mișcare curajoasă (ținând cont de riscurile asumate și lipsa de control asupra mesajelor) și o inițiativă care va deveni studiu de caz clasic de campanie interactivă (buget versus rezultate, angajarea comunității și riscurile asumate).
Impresiile de la evenimentul de azi pot fi găsite pe hashtag-ul #refinantare, iar o monitorizare oferită de Zelist Monitor o găsești aici.
Posted by Adrian Ciubotaru on 13.5.2011
Aseară, la petrecerea de lansare Desperados, după două ore, Hala Automatica se umpluse până la refuz. A fost într-adevăr o petrecere nebună cu șerpi (nu pot să uit acel boa care mi-a aterizat în poală în mijlocul unei discuții cu Carmen), flăcări, iguane, o capelă în stil Las Vegas, salon de tatuaje temporare, tot felul de animatori, bloggeri și personalități publice.
Cu siguranță, petrecerea de aseară a fost cea mai mare de anul acesta. Înăuntru era plin, însă afară coada era demnă de alte vremuri de multe apuse.
După ce ieșisem, mă gândeam care a fost rețeta de comunicare care a trezit atât de mult interes pentru un eveniment de lansare (trecând peste berea gratuită și formațiile care au concertat) încât o hală în care încap câteva mii de oameni devenise insuficientă, iar mulți – spre miezul nopții – nu au mai putut intra nici cu invitații.
A fost un început bun pentru un brand nou pe piața românească.
Poze: Desperados Party
Au mai scris: Chinezu, Bobby, Hoinaru, Andu, Piticu, Auraş, Doro, Alex Negrea.
Posted by Adrian Ciubotaru on 19.12.2010
Am citit în acest week-end Furtul unei națiuni. România de la comunism încoace, cartea lui Tom Gallagher și optimismul ultimelor zile mi s-a curmat brusc. Intuiam un tablou sumbru, însă stilul plat (uneori atât de binefăcător) și amploarea sceptică a diagnosticului asupra societății românești m-a luat pe nepregătite.
Voi rezuma notițele într-un articol pe larg în zilele următoare (mobilizându-mi și un punct de vedere propriu), iar până atunci dau curs unor fragmente tipic românești:
La o conferință de presă din 2 septembrie 2004, Voiculescu a subliniat că inteligența sa i-a permis să lucreze la comerțul exterior în anii ’80 fără să aibă legături cu Securitatea.
Asupra lui Cozma planau numeroase acuzații, însă poliția din Târgu Jiu, întrebată de ce nu făcuse niciun efort pentru a fi arestat, a explicat că nu-i cunoaștea adresa. WAIT! There is more to read… read on »
Posted by Adrian Ciubotaru on 5.11.2010
M-am trezit zilele trecute cu o problemă financiară parcă pentru a-mi merita locul în Școala de Bani – unde vă invit în continuare să vă înscrieți în clasa mea.
În general, pe lună am la dispoziţie 3.500 lei provenind din diverse contracte, bani pe care îi încasez într-un cont bancar. O parte din cheltuielile curente sunt deja planificate:
- rata la casă: în jur de 300 EUR
- întreținere: 250 lei
- energie electrică: 45 lei
- alimente: 1.000 lei
- cărți: 80 lei
- telefon mobil: 50 lei
- cablu și internet: 55 lei
Dacă fac un calcul rapid, rezultă că în condițiile actuale “consumul” meu lunar (cu euro la 4,28 RON) este de 2764 RON, iar dacă scad din suma totală, aș reuși să economisesc 736 RON.
Urmează totuși un Revelion în afara Bucureștiului, iar anul viitor prin toamnă plănuiesc o plecare în Asia (recunoaşteți ideea, nu-i așa?) cu excursii în India, Thailanda și Malaezia. Observ că mai puțin de 200 de euro pe lună economisiți este o sumă mică și mă gândesc ce să fac.
Ar fi două soluţii: economisirea şi/ sau mărirea venitului. Mă gândesc mai puţin la posibilitatea – nu o exclud cu totul – să câştig mai mulţi bani pentru că trăim vremuri instabile şi e mai practic să-mi pun nişte bani deoparte din cei pe care îi câştig deja.
Cablul TV nu mă interesează, aş plăti doar 30 RON pentru internet, mai economisesc încă 50 din întreţinere şi electricitate (caloriferele cu repartitoare pot fi reglate aproape de minim ori de câte ori plec de acasa, închid laptopul când nu-l folosesc), iar pentru mobil am descoperit o ofertă la doar 38 RON pentru aproximativ aceleaşi opţiuni.
Am economisit până acum 87 RON.
Au fost luni când am dat pe mâncare doar 3-4 milioane de lei vechi (fără junk food şi fără să mănânc prea des în oraş), însă acum m-aş descurca plătind pentru alimente doar 600 RON pe lună.
În total, aş economisi – plus suma iniţială de 736 RON – 1223 RON în fiecare lună.
Astfel, îmi rămâne să mă descurc de Revelion cu aproximativ 600 de euro (din două luni economisite), iar în toamna anului viitor îmi voi face bagajele pentru o călătorie în Asia având la dispoziţie în jur de 2800 de euro (din 10 luni economisite). Nu sunt mulţi, dar nici nu sunt puţini.
Cum vi se pare? Este realist planul meu? Îmi pot îndeplini în mod decent obiectivele? Există alte alternative?
Dacă v-a plăcut sau nu v-a plăcut, am pus în sidebar un widget unde pot fi notat:)
Posted by Adrian Ciubotaru on 18.10.2010
Săptămâna trecută lansam un concurs pentru o experiență Starbucks, am primit o mulţime de comentarii şi poveşti, le mulţumesc tuturor pentru implicare, iar acum vrând-nevrând trebuie să aleg pe 10 câştigători.
Astfel, miercuri, 20 octombrie, 19:00, la Starbucks America House (Piaţa Victoriei) îi invit la un coffee tasting şi la alte câteva suprize pe următorii:
Alexandra
Anne
Provinciala
Dragoş
Irina
Andrei
Dumitrita
Sorina
Cami
Paula
Felicitări!
Posted by Adrian Ciubotaru on 12.10.2010
Am plecat în week-end la Iași unde am fost invitat (cu mulțumiri pentru Raluca Dinu), alături de Alexandru Negrea, la IIFF 2010 – Iasi International Film Fest. Deși eram prins cu programul (ar fi trebuit să plecăm de miercuri), m-am dat peste cap să am cel puțin sfârșitul de săptămână liber pentru a mă bucura de câteva filme bune și pentru a revedea orașul care a însemnat acasă pentru aproape 5 ani din viața mea.
A fost al doilea an de IIFF, un festival de film aflat la începutul drumului său ambițios, singurul din România care a avut competiții la toate cele patru secțiuni: lungmetraj, scurtmetraj, documentar și animație.
Cu prezența maestrului Dinu Cocea, cu peste 500 de filme înscrise în competiție, cu un juriu în care am remarcat prezența unor nume ca Stere Gulea sau Liviu Antonesei, cu o Gală a Filmului Românesc sau cu o listă impresionantă de parteneri, Iasi International Film Festival se poate înscrie pe acea hartă selectă a evenimentelor cinematografice din România.
M-am bucurat să văd Medalia de Onoare (cu un rol plin de provocări pentru Victor Rebengiuc) și Nuntă în Basarabia (un film care va deveni senzația de toamnă) și să revăd în program filme ca Un prophète, Whatever Works sau Morgen.
Au fost trei zile pline la Iași, cu revederea a câtorva foști colegi de facultate (Alex, Ștefan și Gim), cu plimbări prin ploaie, filme, petreceri și cunoștințe noi fermecătoare. Revăzând Iașul după doi ani, pot spune cu aceeași siguranță că, atunci când iubești un loc, numai lucruri bune ți se pot întâmpla.
——
poze făcute cu un telefon Sony Ericsson Vivaz
Posted by Adrian Ciubotaru on 6.10.2010
Deşi mi-am programat abia mâine să povestesc pe larg despre experienţa Starbucks, vreau să punctez pe scurt despre o idee mică, inspirată şi slab comunicată (din păcate).
Ieri, în prima zi, mi s-a părut ciudată grija cu care era golit expresorul şi n-am îndrăznit să întreb presupunând o rigoare de imagine (nu e bine să fii văzut de câtre clienți golind cutia la coșul de gunoi și apoi s-o pui din nou în automatul de cafea). Azi, spre surprinderea mea şi a Cristinei Bazavan, am aflat că zaţul de cafea este adunat în nişte pungi speciale şi poate fi folosit ca îngrășământ.
Mai mult decât atât, pungile cu zaț sunt oferite gratuit și oricine poate intra în orice cafenea Starbucks – sunt într-un sac lângă bar – pentru a folosi zațul ca îngrășământ în gradină sau pentru florile din ghiveci.
Știu că e un gest mic, însă de multe ori gesturile mici trădează reflexe mai mari.
Photo Album: Starbucks Experience
Update: Cu Paul Olteanu – ecologist convins – m-am întâlnit la Starbucks (el venise la o întâlnire) și a decis să încerce zațul de cafea ca îngrășământ. La final, rezultatul a fost încurajator.
