Pentru a verifica daca cei care primesc carti pe strada le dau si ei la randul lor mai departe, Adrian Ciubotaru, coordonatorul proiectului Lecturi Urbane, a propus ca toate cartile ce vor fi impartite in cadrul acestui proiect sa fie dotate cu GPS. In acest fel, persoanele care tin cartile mai mult de doua saptamani vor fi localizate, iar cartile vor fi confiscate. Mai mult de atat, cititorii neseriosi vor fi reclamati la Parchet pentru frauda si dati ca exemplu negativ la toate proiectele Lecturi Urbane. Citeşte mai departe întreg articolul
Îmi este evident de mult timp că viața mea – a noastră – are o structură narativă (chiar şi acum în vacanţă!), iar ceea ce trăiesc eu acum se cheamă o intrigă cel puțin interesantă (dacă ar fi să mă gândesc la proverbul chinez), dar aceasta este o altă discuție.
Ceea ce mă intrigă de cele mai multe ori este senzația că nu sunt singurul povestitor, singurul făcător al propriei vieți și – în mod paradoxal – această observație, în loc să mă facă mai puțin responsabil (nu sunt singurul sofer de la volanul propriei mașini), mă face totuși mai înclinat către atenție și responsabilitate. Dacă nu sunt singur la volan şi nu-l cunosc pe celălalt, atunci viaţa mea nu se află doar în propriile mâini.
O mare parte din povestea mea nu este scrisă de mine şi – Slavă Domnului – nu mă plâng. Sunt uneori cel mai prost scenarist.
Sunt mai multe mâini care îmi construiesc propria poveste. Sunt mâinile strămoşilor mei, sunt mâinile acelor oameni care trăiau în peşteri şi le era frică de întuneric, sunt mâinile bunicilor, ale părinţilor, ale profesorilor, ale oamenilor pe care i-am cunoscut şi ale oamenilor pe care urmează să-i cunosc.
Port în mine ingrediente misterioase, iar senzaţia de alegere de multe ori se mută în altă parte. Senzaţia că o întâmplare mă alege, că o pasiune sau o vocaţie se îndreaptă spre mine cu o viteză mai mare decât mă îndrept eu spre ele. Cineva a pus în mine lucruri încă înainte de-a mă naşte.
Dacă eu sunt o sumă de alegeri care se întâmplă indiferent dacă sunt sau nu de faţă, responsabilitatea mea se lărgeşte în loc să se îngusteze. Sunt responsabil şi de alegerile pe care nu le-am făcut, dar totuşi mă reprezintă.
Epoca mă reprezintă, ţara mă reprezintă, familia mă reprezintă, nu i-am ales eu, dar – din nou – responsabilitatea nu stă doar în actul alegerii. Responsabilitatea stă în asumare, iar uneori trebuie să ne asumăm şi alegerile altora, indiferent că se petrec acum sau au avut loc înainte de-a ne naşte.
A băga capul în nisip înseamnă iluzionarea că doar alegerile noastre ne privesc. Sunt alegeri la care nu am fost consultaţi, însă care ne implică personal şi pe care trebuie să ni le asumăm dacă dorim să creştem.
Probabil dorinţa de-a lăsa ceva în urma noastră îşi are rădăcinile în forţa acelor alegeri ni s-au întâmplat înainte de-a ne naşte, în faţa noastră.
Un concurs este un scenariu în care suntem provocați, iar mai jos vreau să vă povestesc despre o provocare lansată de viajoa.ro și sponsorizată de Blue Air.
Concursul – a început pe 23 august și durează până pe 22 septembrie – constă într-un quizz cu 8 întrebări, iar la final trebuie să te autentifici cu Facebook-ul și intri automat în cursa pentru două bilete de avion dus-întors către destinația care ti se potrivește.
Sunt opt întrebări cu răspunsuri vizuale (De ce esti interesat cel mai mult cand calatoresti?, Ce fel de oameni ai vrea sa intalnesti? etc.), iar în funcție de preferințele tale, rezultatul final îți va indica un oraș care ți se potrivește și pe care ai șansa să-l vizitezi prin cele șase bilete de avion oferite de Blue Air.
Participă și tu, iar dacă ai aflat de concurs de aici și vei cîștiga, am să te rog să-mi trimiți poze din excursie:)
O altă întrebare pe care mi-o adresez atunci când privesc în urmă – sunt în vacanță și am timp de meditații! – este dacă am riscat îndeajuns. Am asociat întotdeauna valoarea adăugată cu capacitatea de-a-ți asuma riscuri încât dacă nu există urmă de risc, orice acțiune mi se pare banală.
La whist sunt unii jucători care au tendința să-și subliciteze cărțile, să joace la zero și să pice întotdeauna în picioare. A sublicita înseamnă a-ți bate joc de cărțile pe care le primești, a irosi ocazii și, la urma urmei, înseamnă lașitatea de a nu-ți asuma un leap of faith.
Teama de a nu pierde este mai mare decât dorința de-a câștiga, iar acest comportament se pare că este moștenit de la primate. Când e vorba să câștigăm mergem la sigur, iar când e vorba să pierdem preferăm să riscăm.
Pe de altă parte, sunt oameni care supralicitează, care riscă și care scot din cărțile primite mai mult decât valoarea lor intrinsecă. A scoate mai mult din cărțile primite diferențiază un bun jucător de un slab jucător.
În mod ironic, cu 10 minute înainte de eveniment, eram într-un magazin Orange luându-mi o cartelă cu număr (pentru a nu-mi neglija cealaltă jumătate de agendă). Prinsesem puțină coadă, domnișoara de la ghișeu mi-a spus că trebuie să aștept puțin să mi se activeze bonusul, afară începuse să plouă, iar Alex Negrea era nerăbdător și glumeț:
“Nu e ca și cum întârziem de fapt la un eveniment Orange”
După un sfert de oră totuși ajunsesem în parcul Herăstrău unde două baloane Orange așteptau jurnaliști, bloggeri și curioși pentru un scurt zbor în înălțime.
Mi-am adus aminte de Richard Branson care în Losing my virginity povestește cum a ocolit Pământul în balon și cum era să se prăbușească deasupra Pacificului, însă nu a fost cazul la evenimentul de ieri. Baloanele Orange erau mai mici, iar în nacelă nu se puteau urca decât trei persoane.
M-am înscris cu Alex pe o listă și ne-am făcut loc în nacelă, iar balonul s-a ridicat până la 20 de metri. Interesantă n-a fost atât senzația (frica de înălțime nu mi s-a activat), cât amânuntele pe care i le-am cerut domnului care manevra balonul. Ne-a povestit că recordul său personal cu balonul este de 11.000 de metri, unde statea cu mască de oxigen și unde temperatura era de – 63 de grade. Am aflat de asemenea că balonul nu are un sistem de direcție propriu-zis, iar manevrarea se face în funcție de curenții de aer.
“Hai să prindem curentul de Pitești!”
Care este ideea? În următoarele cinci săptămâni – unul din parteneri este Adevărul care ne-a oferit cartea omonimă a lui Jules Verne – vor porni două caravane Orange din București care se vor opri în 10 orașe din țară: Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Bucuresti, Oradea, Piatra Neamţ, Sibiu, Suceava şi Târgu Mureş.
Dincolo de aceasta, se va organiza un concurs pe Orange România unde, dacă trimiți poze cât mai originale cu balonul Orange, poți câștiga un zbor liber în weekendul 9-10 octombrie.
Poți vedea mai jos experiența zborului din Herăstrău filmat de Alex Negrea sau de mine, însă bănuiesc că pentru cei trei câștigâtori finali senzațiile vor fi extreme.
——-
am pozat și am filmat cu un telefon Sony Ericsson Vivaz
Am avut norocul unui bun interviu și apoi surpriza plăcută să citesc – în revista Ioana – unul dintre cele mai bune materiale despre Lecturi Urbane sub semnătura Cătălinei Oprea:
Prima întrebare pe care mi-o pun atunci când sunt nemulțumit (de mine, de prieteni sau de lume, în general) este dacă am fost destul de generos. După acest pas, ştiu că orice proces interogativ se află de partea unei baricade a bunului simţ.
Generozitatea este un început sănătos de relație atât cu sine, cât și cu ceilalți.
E mai greu să fii bun decât inteligent. Trăim într-o epocă în care inteligenţa se banalizează prin număr, în timp ce generozitatea rămâne apanajul celor puţini. Dacă este mai greu să fii bun decât inteligent, de ce să ne oprim la cea mai uşoară staţie?
Săptămâna trecută m-am întâlnit cu Corina Dumitrescu în vederea unui interviu pentru Business Review despre Lecturi Urbane. A fost unul dintre cele interviuri calde care seamănă mai mult cu statul la poveşti, iar la final îţi dai seama că – purtat de entuziasm şi de răbdarea cu care eşti ascultat – ai uitat de reportofon, de interviu şi de miza de-a acoperi toate detaliile pentru viitorul articol.
Articolul a surprins bine miza de personal social responsability cuprinsă în proiecte ca Lecturi Urbane, BikeWalk sau Via Sport.
Romanians often refer to themselves as a passive people, an attitude seen as a hangover from the communist years, when little could be done to protest against the government’s restrictive decisions. Twenty years have passed since the fall of communism, however, and a general hunger for doing, changing and contributing can be felt in the air. It might have taken a long time for people to start fighting for their rights, but given the rate with which social activism is developing, the tide has definitely turned. Citeşte întreg articolul pe Business Review
Conform unor studii făcute pe câteva femei aduse în pragul disperării, 98% dintre bărbaţi sunt niște copiii în 99% din timp. Dincolo de glumă, aș dori să vorbesc aici despre acea lașitate masculină generalizată care este de multe ori mai supărătoare decât lașitatea feminină.
Dacă o femeie este lașă prin ipocrizie (care cere cel puțin o minimă inteligență a vicleniei), un bărbat este laș prin cea mai clasică prostie. Dacă o femeie se poartă iraţional, însă își urmează o logică internă, un bărbat se poate comportă ca un idiot chiar în miezul logicii pe care o crede explicaţia ultimă a lucrurilor.
Dacă femeia este fraieră atunci când i-a scăpat ceva, un bărbat este fraier atunci când îşi imaginează că nu-i scapă nimic. Citește articolul întreg pe Pandora’s
